Skip to content
Alegeri locale 2020 Politică

PNL și USR, alianță în București, dar război în restul țării. Cine sunt useriștii care îi atacă pe liberali

youtube.com

PNL și USR au ajuns la un numitor comun privind negocierile din București, dar se află în continuare într-o situație delicată la nivelul țării și colaborarea lor întâmpină multe obstacole. Nu putem vorbi nici măcar de o „lună de miere” în termeni politici și nici nu putem anticipa cum va decurge această alianță la nivel de București, deoarece conflictele între cele două partide nu par să se stingă, ci se înmulțesc. În mai multe orașe din țară, PNL și USR se luptă între ele și se atacă cu declarații extrem de dure. 

Constanța

" "

Stelian Ion, deputat USR și candidatul partidului la Primăria Constanța, este cel mai vehement critic al lui Vergil Chițac, senator PNL și candidat la primăria aceluiași oraș. 

„După ce toți ne-am pus speranța în Vergil Chițac și conducerea PNL, să vii acum cu fix aceeași soluție perdantă, mi se pare inacceptabil. Nu vedem din partea conducerii PNL Constanța dorința de a câștiga”, a spus Stelian Ion la o conferință de presă din Constanța. 

„Domnul Chițac e liberal doar de conjunctură, înainte de alegeri, după care îi jignește și le face plângeri penale. Cred că dacă aș fi fost penelist de Constanța intram în depresie”, a declarat deputatul USR într-un alt atac către PNL Constanța și Vergil Chițac. 

Stelian Ion și Vergil Chițac nu au reușit să ajungă în Constanța la o înțelegere pentru că niciunul nu vrea să renunțe la candidatură, iar cele două partide vor merge separat. Stelian Ion va continua să atace candidatul PNL pentru a atrage cât mai multe voturi de la electoratul de dreapta. 

Stelian Ion, sursa foto: Facebook

Deputatul USR a transformat această campanie electorală și într-o dispută personală. Dacă în ianuarie 2020, Stelian Ion anunța că „dreapta are nevoie de alianță anti-PSD”, acum fiecare își urmărește propriul interes. 

„Eu cred că am șanse mult mai mari și sunt mult mai potrivit ca Vergil Chițac. Și cred că asta s-a văzut din acțiunile mele, din acțiunile USR unde am pus cărămizi importante. Eu nu candidez independent”, declara deputatul USR pentru presa locală din Constanța. 

Timișoara

La Timișoara situația este mult mai conflictuală. Dominic Fritz, candidatul USR-PLUS la primărie, își construiește campania cu atacuri la Nicolae Robu, actualul primar PNL. Nu există nicio șansă să vedem vreo colaborare în Timișoara, iar cele două partide se vor bate pentru victorie. 

USR-PLUS nici măcar nu se concentrează cu atacuri la PSD în Timișoara, iar Robu a devenit cel mai mare adversar al lor, fiind criticat cu orice ocazie. 

Dominic Fritz, sursa foto: Facebook

Dominic Fritz l-a comparat pe Nicolae Robu cu Liviu Dragnea sau Vadim Tudor: „Sunt revoltat că în Timișoara, un oraș multicultural, al toleranței, care nu a cunoscut niciodată naționalismul, un liberal încearcă să câștige alegerile cu un discurs demn de Vadim Tudor, Gheorghe Funar și mai recent Liviu Dragnea”, a declarat candidatul USR-PLUS

„Spectacolul trist pus în scenă de primarul Robu în jurul proiectului Asociației Timișoara Capitală Culturală este o pată de rușine nu doar pentru Timișoara, ci pentru toată România”, a spus Dominic Fritz într-un alt atac către Nicolae Robu. 

Dominic Fritz aplică exact strategia USR-PLUS, aceea de a critica în disperare, o politică de gherilă și un extremism care nu lasă loc negocierilor. Numai că de partea lui Nicolae Robu stau rezultatele, iar Dominic Fritz s-ar putea să rămână doar cu atacurile sale. 

Iași

USR-PLUS e o comedie în Iași, acolo unde Cosette Chichirău trage sforile. Useriștii sunt supărați că Mihai Chirică, primarul Iașiului a trecut la PNL și va candida din partea acestui partid. Ba chiar Chichirău l-a acuzat pe actualul primar că ar fi „mafiot”. „Facem un apel către societatea civilă şi către cetăţenii care îşi doresc ca Iaşul să iasă din umbra incompetenţei şi a intereselor mafiote”, a spus deputatul USR într-un comunicat de presă.  

Cosette Chichirău, sursa foto: Facebook

Dar în același timp, USR-PLUS l-a recrutat pe deputatul PNL Marius Bodea și acesta va fi candidatul lor pentru Consiliul Județean Iași. Adică USR a renunțat la condițiile antitraseism impuse altor partide, iar acum chiar el aduce traseiști. Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui criticau oamenii din PNL, dar la Iași se pare că traseismul este foarte bun și a devenit ideologie useristă. 

Cosette Chichirău va fi candidatul USR-PLUS la Primăria Iași, neavând nicio intenție să facă un pas în spate. Campania USR-PLUS va fi una anti-PNL și anti-Chirică. 

„Ce să înțeleagă membrii și simpatizanții PNL? Că până ieri Chirica era o catastrofă pentru Iași, iar de azi e bun că l-au luat la ei? Eu văd că la Iași, PNL și PSD continuă politica blaturilor din ultimii 30 de ani și că sunt in stare de orice doar pentru interesele lor de clică”, a spus Cosette Chichirău, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook

Alba Iulia

Tot un traseist a ales USR-PLUS și în Alba Iulia. Gabriel Pleșa, fost viceprimar PNL, a trecut în 2020 la USR, iar în prezent este candidatul USR-PLUS pentru Primăria Alba Iulia. Timp de 22 de ani, Pleșa a fost membru PNL. 

Gabriel Pleșa, sursa foto: Facebook

Astfel, va fi imposibilă orice colaborare USR-PNL în Alba Iulia, iar cele două partide se vor bate între ele. PNL a ales să-l susțină pe Voicu Paul pentru Primăria Alba Iulia. Acesta este viceprimar ajuns primar după ce Mircea Hava a primit mandatul de europarlamentar. De aproape 20 de ani, Voicu Paul a fost în echipa lui Mircea Hava. 

De-a lungul timpului, Voicu Paul și Gabriel Pleșa au fost rivali în PNL, mai ales după fuziunea din PDL (partid din care provin Mircea Hava și Voicu Paul). Cu siguranță conflictul dintre cei doi va exploda și când va începe campania electorală pentru primărie, iar Pleșa va căuta cu orice preț să obțină o victorie în fața lui Voicu Paul. 

Arad

Conflictul persistă între PNL și USR și în Arad, acolo unde vor merge separat. USR mizează pe senatorul Adrian Weiner, iar PNL îl va susține pe Călin Bibarț, viceprimar care a ajuns primar după ce Gheorghe Falcă a plecat în Parlamentul European și a renunțat la Primăria Arad pe care o conducea din 2004. 

Adrian Weiner, sursa foto: Facebook

Chiar dacă războiul PNL-USR nu este foarte puternic la fel ca în alte orașe, USR nu ezită să critice adversarii din PNL. „În Primăria Arad se face mai multă politică și mai puțină administrație”, a declarat senatorul Weiner, potrivit presei locale. 

*

Toate acestea sunt orașe în care PNL și USR-PLUS nu pot forma o alianță și le va fi greu să colaboreze chiar și în Consiliile Locale sau Județene, deoarece atacurile venite din partea USR nu fac decât să blocheze orice negociere. 

Paradoxal, PNL și USR-PLUS au ajuns la o alianță în București, dar în restul țării sunt în conflict după ce useriștii au ales să-și facă această campanie electorală pe spatele candidaților PNL. Atacurile USR extrem de dure sunt prezente în fiecare declarație. Rămâne întrebarea dacă alianța din București va funcționa și va avea rezultatele mult dorite de electoratul din capitală. 

 

 

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *