Mai mulți parlamentari PNL au depus vineri, 7 ianuarie, o inițiativă legislativă prin care o nouă categorie profesională va putea să dețină în același timp calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene și meseria de bază.
Liberalii spun că avocații, notarii și medicii, care pot deveni parlamentari fără probleme, aduc funcției expertiza lor, iar același lucru l-ar putea face și arhitecții.
Proiectul, semnat de 9 parlamentari liberali, modifică şi completează Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.
Actul normativ prevede eliminarea din lege a referirilor la faptul că Ordinul Arhitecţilor din România ar fi o organizaţie apolitică.
De asemenea, proiectul conţine, într-un articol nou introdus, că exercitarea profesiei de arhitect este compatibilă numai cu:
- a) „calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene
- b) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior, activităţi didactice cu conţinut juridic, în învăţământul liceal şi gimnazial
- c) activităţi în domeniul cercetării ştiinţifice sau al creaţiei intelectuale
- d) alte activităţi prevăzute de lege”
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com PNL vrea să bage în politică o nouă categorie profesională. Avocații, notarii și medicii pot fi deja parlamentari sau consilieri locali
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News