Biden promite să facă o vizită la Baltimore ”cât mai curând posibil”

Sursă foto: Twitter (X)

Preşedintele Joe Biden a promis că va vizita Baltimore ”cât mai curând posibil” şi a cerut echipei sale să „mişte cerul şi pământul” pentru a „reconstrui podul cât mai curând posibil din punct de vedere uman”, după ce structura lungă de 2,6 kilometri s-a prăbuşit marţi. Transmite Sky News.

„Oameni din Baltimore, suntem alături de voi”, a declarat preşedintele american Joe Biden, adăugând că operaţiunea de căutare şi salvare este o „prioritate absolută”.

Cele şase persoane dispărute, considerate deja a fi decedate, au fost raportate anterior ca fiind muncitori în construcţii care se aflau pe pod şi reparau gropi.

Căutările au fost suspendate pe timpul nopţii şi vor fi reluate la primele raze ale soarelui, însă reprezentanţii Gărzii de Coastă americane şi ai poliţiei statului Maryland au declarat că, pe baza temperaturii scăzute a apei şi a timpului scurs de la prăbuşirea podului, există puţine şanse, dacă nu chiar niciuna, ca cei şase să fie găsiţi în viaţă.

Iniţial, opt persoane au fost date dispărute, două dintre ele fiind salvate din apă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL