În Galați, aproape fiecare om are câte un membru de familie. În Basarabia, cândva, regimul sovietic i-a despărțit, iar astăzi puntea peste Prut amintește de vestitul eveniment Podul de Flori. Pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis între orele 13:00 și 19.00 să treacă Prutul în Moldova sovietică, fără pașaport și fără viză.
Tatiana Bostan, profesoară de franceză în satul Giurgiulești, raionul Cahul, își amintește și azi, în fața echipei de producție, cum a fost când a trecut prima dată Podul de Flori.
„Când s-a dat startul că se deschide…ce să vă spun? Nu, că n-aveau răbdare, că și noi vedeam ce-i dincolo, că acolo tot se îngrămădea multă lume și nu că n-aveau ei răbdare, dar erau prea mulți și așa parcă se împingeau… Toți vroiau dintr-o dată să treacă, chiar dacă erau acolo ordine: Respectați!… Mai încet!… dar noi, de aici, mi se făcea ori așa, în miraj, parcă se clătina podul, atâta lume, asta nu-i imaginație de-a mea, chiar așa era. Atâta lume, cât se părea că, Doamne, vibrează podul. Unii care nu mai puteau unul lângă altul să treacă, treceau pe balustradă, așa, pe sus, se țineau de alea, asta era, cu riscul de a cădea în apă și un zgomot de bucurie așa… chiar mă face plâng. Era un zgomot de bucurie, strigau și ei, și noi, de dincoace…”
Potrivit datelor oficiale de la momentul acela, în jurul Podului de Flori s-au strâns aproape 35-40.000 de oameni, pe ambele maluri ale Prutului. De altfel, imaginile de arhivă incluse în material arată o mare de oameni pe malul apei spre Galați, o alta la Giurgiulești și mulți alții pe pod.
„Hai să vă spun ce-am avut noi atunci de câștigat. Toți cei care au venit de dincolo au venit cu multe cărți și noi toți ne-am aflat cu multe cărți. Dar eu chiar țin foarte tare la cărți și foarte tare nu pot să vă exprim cum eu țin la cărți și am o bibliotecă mare, eu, dar și fratele dar și toți-i noștri și când îmi dădea o carte de acolo îmi părea mare comoară. Nouă ne părea că după cum s-a deschis podul nu se mai închide, adică va fi liber. De aici golul nu ne venea crede că ne-a anunțat că până seară trebuie să să așaze rampa la loc și n-o să mai avem acces. Adică era un moment extraordinar care a decis unirea în acea zi. Era suficient să zică de azi încolo suntem împreună și așa rămâneam”, crede Tatiana Bostan.
Proiectul „Podurile Prutului: Povestiri de succes despre apropierea localităților din Republica Moldova și România” este finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova prin Contractul DRRM/C/38 din 25.04.2023.
Conţinutul materialelor nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
