Ministerul Apărării Naţionale a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii apărării naţionale, care prevede posibilitatea militarizării forţelor de protecţie din cadrul MAI, de exemplu în caz de război sau alte amenințări la adresa securității naționale, relatează Agerpres.
„Asigură coerenţă efortului naţional de apărare şi iniţierea eficientă a măsurilor de răspuns, precum şi a necesităţii de adaptare şi conjugare a acţiunilor tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării prin militarizarea forţelor de protecţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, scrie în proiectul de act normativ.
Militarizarea structurilor MAI în situații excepționale, precum starea de asediu, de mobilizare sau de război, „va genera o serie de avantaje operaţionale esenţiale în ceea ce priveşte crearea unei imagini strategice integrate, capacitatea de coordonare a forţelor şi de planificare a acţiunilor”, susțin inițiatorii proiectului.
De asemenea, legea propusă delimitează responsabilitățile pentru folosirea resurselor militare și civile în gestionarea amenințărilor hibride pe timp de pace.
MApN susține că proiectul de lege trebuie adoptat „şi din perspectiva armonizării cadrului normativ incident domeniului apărării, precum şi din necesitatea abordării apărării naţionale în contextul apărării colective în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi a Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News