Poliţia de Frontieră anunţă, sâmbătă, trafic intens de autoturisme, la graniţa cu Bulgaria, timpul estimat de aşteptare la Giurgiu fiind de 40 de minute.
”Având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români se deplasează în afara graniţelor ţării, din experienţa anilor anteriori ne aşteptăm la o creştere a valorilor de trafic pe perioada weekendului, în special la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire din ţară. În acest sens, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ”, a transmis, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.
Pe Podul Prieteniei dintre Ruse şi Giurgiu irculaţia se desfăşoară alternativ pe o singură bandă, în sistem semaforizat.
”Preconizăm o creştere a timpilor de aşteptare în PTF Giurgiu-Ruse. De menţionat este faptul că aceste valori sunt determinate de numărul mare de mijloace de transport care aşteaptă la semaforul montat pe Podul Prieteniei, nu la controlul de frontieră, sens în care recomandăm participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze aplicaţia Trafic On-line”, a mai transmis sursa citată.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News