Skip to content
Societate

Poliția explică intervenția de la Onești: primele concluzii în cazul care a șocat o țară întreagă

Ziarul de Bacău
" "

Reprezentanții Poliției au susținut marți o declarație de presă, în care au anunțat primele concluzii ale verificărilor în cazul de la Onești, unde doi muncitori au fost sechestrați și uciși de un bărbat. Oficialii Poliţiei Române au anunţat că bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti a sunat de patru ori la 112 şi a discutat cu operatorul, dar şi cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti, care venise la locul incidentului, şi cu negociatorul, care fusese chemat din ziua sa liberă şi a ajuns după mai bine de o oră.

Totodată, oficialii Poliţiei au menţionat că autorităţile nu au găsit un partener în familia agresorului, atunci când echipa de negociere a încercat să ia legătura cu soţia bărbatului aceasta anunţând că „îşi susţine soţul în toate demersurile sale”.

" "
" "

Principalele declarații:

Echipa IGPR verifică modul de intervenție a polițiștilor. Suntem determinați să clarificăm toate aspectele. La finalizarea verificărilor vom întocmi un raport, cei vinovați de această tragedie vor răspunde legal

Director adjunct Gh Cristian din IGPR: Primul apel la 112 – ora 11,47 de către un bărbat care anunța că are o problemă din cauza unui litigiu amenințând că va folosi un cuțit. Primul echipaj a ajuns la 11,52. La ora 11.55 s-a dispus constituirea unei grupe operative cu 17 polițiști, între care un negociator și o echipă de intervenție. S-a deplasat și adjunctul șefului Poliției Onești și informat procurorul. Adjunctul Poliției Onești a inițiat primele discuții cu bărbatulpentru că îl cunoștea, căutând soluții până la sosirea negociatorilor.

Ulterior a ajuns și șeful Poliției Onești. Negociatorul a ajuns la ora 13.53 și a preluat negocierile cu bărbatul. Negociatorul a fost chemat de urgență, acesta fiind liber. Celălalt era liber. La nivelul structurii sunt 2. La 14.01 a fost cerut sprijinul ISU, a venit acolo o autoscară. La 14,38 agresorul a reapelat 112 și a anunțat că are în casă două persoane legate. A cerut să i se restituie actul apartamentului sau 300.000 de euro. A spus că dacă aude vreo mișcare pe casa scării va trece la executarea celor după persoane. Agresorul a sunat apoi iar la 112.

Directorul SIAS, Alexandru SIAS:

A prezentat procedura în cazul unor astfel de intervenții. Accentul se pune pe negociere și asalt. Rezultatul negocierii depinde de multe variante și nu poate fi cuantificată în timp, nu poți spune că o negociere este lungă sau scurtă. Prima echipă a ajuns la fața locului la ora 13.53. Conducerea IPJ Bacău a decis că e oportună deplasarea unei echipe SAS. Deși era în timpul liber, negociatorul s-a prezentat într-un timp foarte scurt. La 14.02 negociatorul a inițiat primul contact cu agresorul.

Agent șef Ștefănuț Moraru, negociatorul:

Am urmărit detensionarea situației. În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situația era sub control. Am observat mișcarea agresorului și a unui ostatic în interior, am auzit țipete, am avut indicii că acolo avusese loc o agresiune. Una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor, moment în care acesta și-a schimbat comportamentul, lovind în stânga și în dreapta.

Forțele de ordine au intervenit imediat ce s-a tras concluzia, din zgomote, că agresorul a trecut la fapte. Pe durata negocierii s-a constatat o relaxare, dar din cauza intervenției uneia dintre victime, care l-a lovit cu piciorul pe agresor, acesta a devenit violent. Coordonarea acțiunii a fost asigurată la fața locului de șeful Poliției Onești

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *