Skip to content
Europa

Poliţia franceză a pus capăt, după 36 de ore, petrecerii ilegale la care au participat circa 2.500 de oameni

twitter

Poliţia a pus capăt, după 36 de ore, petrecerii ilegale de Anul Nou organizate în Bretania, la care au participat circa 2.500 de oameni.

O anchetă judiciară a fost deschisă pentru a fi identificaţi şi puşi sub acuzare organizatorii evenimentului din Lieuron, aflat în apropiere de Rennes (Bretania), conform News.ro.

Gérald Darmanin, ministrul de Interne, a scris pe Twitter că acţiunile poliţiei din zona Lieuron „au dus la sfârşitul petrecerii ilegale fără violenţă”, sâmbătă dimineaţă, după 36 de ore de când începuse.

El a mai precizat că peste 1.200 de oameni au fost amendaţi pentru nerespectarea restricţiilor de mobilitate, pentru că nu au purtat măşti şi pentru că au luat parte ilegal la adunare. Echipamentul de sunet şi generatoarele de energie au fost confiscate, a adăugat Darmanin.

Persoane din Franţa, Marea Britanie şi Spania s-au adunat joi seară într-un depozit din Lieuron pentru petrecerea de final de an.

În prima seară, ei au atacat forţele de ordine, cu pietre şi sticle, şi au incendiat o maşină.

Astfel de adunări sunt interzise în Franţa pentru a preveni răspândirea de Covid-19, iar o restricţie de mobilitate (care începe la ora 20:00 şi se încheie la ora 06:00) este aplicată pe tot teritoriul ţării. Ea nu a fost ridicată nici pentru noaptea de Anul Nou.

Franţa a înregistrat până în prezent peste 2,6 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 64.800 de decese asociate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *