Skip to content
Politică

Poliţia le aminteşte șoferilor că din 20 mai vor avea de suferit dacă ITP-ul nu le e la zi

vinitysoft.com

Poliţia Română le aminteşte șoferilor că de pe data de 20 mai vor avea de suferit dacă Inspecția Tehnică Periodică (ITP) nu le este la zi.

Mai precis, pe 20 mai intră în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără Inspecţie Tehnică Periodică valabilă, precum şi dacă vehiculul nu a fost înscris pe numele propietarului de drept la 90 de zile de la achiziţionarea lui, scrie News.ro.

„Poliţiştii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, anunţă Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), precizând că începând cu 20 mai, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Printre noutăţi, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operaţiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *