Skip to content
Politică

Poliţia Română a coordonat o operaţiune la nivel european. Peste 260 de percheziţii, o sută în România

Facebook

Poliţia Română anunţă, vineri, că a coordonat Operaţiunea CONVERSUS derulată la nivel european, care a avut ca scop combaterea traficului cu arme. Au fost indisponibilizate peste 1.500 de arme de alarmare şi semnalizare, care se pot modifica în arme letale, dar şi muniţie. Peste 260 de percheziţii au fost făcută în mai multe ţări, o sută dintre ele în România.

Poliţia Română a condus o operaţiune la nivel european – CONVERSUS – pentru prevenirea şi combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare şi semnalizare, care se pot modifica în arme letale. Operaţiunea s-a desfăşurat pe parcursul anului 2021 şi la începutul anului 2022, fiind concretizată prin acţiunea conjugată realizată în perioada 13 – 17 decembrie 2021, sub coordonarea EUROPOL, în colaborare cu EUROJUST şi Comisia Europeană”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că activităţile au vizat scoaterea din circuitul ilegal a armelor neletale, care se pot modifica în arme letale, precum şi combaterea traficului ilicit cu acestea.

La nivel european, operaţiunea a condus la indisponibilizarea a 1.534 de arme letale şi neletale, deţinute ilegal, ca urmare a punerii în aplicare a peste 260 de mandate de percheziţie domiciliară. Au mai fost indisponibilizate 17.464 de bucăţi de cartuşe, de diferite calibre, precum şi 6.550 de kilograme de articole pirotehnice, toate deţinute ilegal”, a mai transmis sursa citată, confor news.ro.

În România, poliţiştii structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au pus în executare 108 mandate de percheziţie domiciliară, fiind indisponibilizate 273 de arme neletale, supuse autorizării, dintre care 131 de pistoale cu gaze, având destinaţia autoapărare şi 142 de arme cu aer comprimat, destinate tirului sportiv (una modificată artizanal în armă letală), 10 arme letale, 12.822 de cartuşe de diferite calibre şi 6.550 de kilograme de articole pirotehnice, toate deţinute ilegal.

Armele neletale, precum pistoalele care folosesc cartuşe cu gaze, convertite în arme letale, reprezintă una dintre categoriile cele mai frecvent întâlnite în cauzele instrumentate.

Acestea au fost importate în Uniunea Europeană şi procurate legal, la costuri reduse, de la comercianţi autorizaţi din ţări cu un regim de autorizare mai relaxat, înainte de a fi deturnate în circuitul ilegal, prin traficarea în alte state, unde au un regim restricţionat, fiind supuse autorizării. Poliţia Română, prin structura specializată, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu autorităţi de aplicare a legii din Bulgaria şi Macedonia de Nord, a desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare, constând în colectarea de date şi informaţii referitoare la comercianţi, diseminate ulterior către EUROPOL, în vederea analizării şi identificării cumpărătorilor şi a tranzacţiilor suspecte efectuate”, a mai transmis Poliţia Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *