Skip to content
Siguranța cetățeanului

Poliţia Română: Percheziţii în cinci judeţe, la persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

facebook

Poliţiştii au făcut, duminică, zece percheziţii în cinci judeţe la persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. S-au găsit arme, muniţie şi proiectile.

”De la primele ore ale dimineţii, sub coordonarea Direcţie Arme, Explozivi şi Substanţa Periculoase, poliţiştii de la Arme din judeţele Vâlcea, Dolj, Brăila, Caraş-Severin şi Harghita au desfăşurat 10 percheziţii domiciliare. Au fost vizate persoane cercetate în cadrul a 5 dosare penale, în care se desfăşoară cercetări sub aspectul nerespectării regimului armelor şi muniţiilor”, a transmis, duminică Poliţia Română, potrivit news.ro

Sursa citată a precizat că, la locuinţele percheziţionate, au fost găsite şi indisponibilizate: o armă letală şi 30 bucăţi de muniţie letală, alte 3 arme neletale (una cu aer comprimat de tir sportiv şi două tip airsoft, cu posibilitatea de folosire proiectile metalice), 178 de proiectile metalice, de calibru 4,5 mm, 50 grame de pulbere, 38 capse de iniţiere, un dispozitiv metalic folosit la încărcărea artizanală a cartuşelor de vânătoare şi 6 dispozitive de fixare pulbere cartuş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *