Skip to content
Opinii & Analize

Politica românească, devastată de conflictele internaționale. De ce nu avem nicio direcție strategică

România nu a avut niciodată, în ultimii 30 de ani, vreo impresionantă politică externă. După aderarea la UE și intrarea în NATO, țara noastră a fost inexistentă în politica externă. Inexistentă în UE, inexistentă în NATO, inexistentă oriunde. A repeta ideile UE și NATO nu înseamnă a avea o politică externă, pentru că nici unul, nici altul nu va construi narațiunea României pe scena politică internațională.

Ucraina a reușit, în doar câteva săptămâni, să înghită toată politica românească, iar niciun politician nu mai are curajul să se remarce pe scena politică românească. Toți politicienii sunt aproape dispăruți, ascunși în spatele unor grupuri guvernamentale care decid totul. Parlamentul – oricum slab și înainte de războiul din Ucraina – este mort în această perioadă și ar putea pierde în curând dreptul constituțional de a decide intrarea României în război. Dacă va fi adoptat proiectul privind starea de criză, toate deciziile se vor lua în CSAT, nu în Parlament, așa cum prevede Constituția.

USR și AUR, singurele partide din opoziție, au dispărut din atenția electoratului, pentru că AUR avea un discurs anti-măsuri împotriva pandemiei, iar USR-iștii repetă același lucru de 8 ani, de când s-au înființat, și nimeni nu mai este astăzi interesat despre mesaje politice anti-corupție și anti-incompetență. Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, vorbește zi de zi despre Sorin Grindeanu, uitând că acum trebuie să conducă un partid, nu să comenteze activitatea unor miniștri. George Simion se auto-propune pentru alegerile prezidențiale din 2024. Deși USR este se consideră partid cu prieteni în UE, în realitate nimeni nu-l bagă în seamă. A trăi într-o țară în care nu există opoziție nu e deloc o dovadă de democrație.

De când a început războiul în Ucraina, USR a devenit un ONG care vorbește zi de zi despre ajutorarea refugiaților. Lucrul acesta ar fi fost de apreciat dacă USR era o asociație, dar e vorba de un partid politic și nu interesează pe nimeni cine din USR ajută refugiații. Asta nu le va aduce voturi sau proiecte politice.

Mai e circa un an până când vor începe campaniile electorale pentru 2024, iar cele mai importante vor fi alegerile pentru noul președinte. Dintre actualii politicieni care au diferite roluri politice importante, niciunul nu arată că ar fi demn de o astfel de funcție, mai ales în acest context periculos. Niciun partid nu are o agendă pentru politica externă a României.

Ce relații are România cu Ucraina? Cum vede România Ucraina? Ne este prietenă? Cum va fi Ucraina în UE sau cum va fi Ucraina sub controlul Moscovei? Ce va face România dacă va avea un competitor precum Ucraina sau ce va face România dacă Rusia va ajunge la granițele noastre? Sunt întrebări legitime la care ar trebui să răspundă politicienii și partidele politice. Pentru Italia și Franța, Ucraina e o problemă minoră, pe care o pot controla, dar pentru noi e o mare provocare din orice punct de vedere, indiferent ce se va întâmpla la Kiev.

Fără o politică internă solidă nu putem avea o politică externă. Atât timp cât România se reduce doar la stadiul vegetativ de a repeta mesajele UE și NATO, vom continua să mergem în beznă fără nicio direcție. Nu înseamnă că România trebuie să meargă singură într-o altă direcție, ci trebuie să aibă idei, proiecte, interese și să le prezinte, și să lupte pentru ele. România, prin instituțiile sale, trebuie să propună soluții și să se facă auzită în Europa și în lume.

În privința Ucrainei, România nu are niciun rol și se concentrează strict pe apărarea sa. În privința Balcanilor de Vest, România nu are niciun rol și nici nu a reconstruit relația de prietenie cu Serbia. Fără Serbia și Bulgaria, nu putem nici măcar să ne uităm spre Balcanii de Vest. Suntem izolați în Estul Europei, iar această poziție este foarte periculoasă. Lipsa politicii externe din ultimii ani ne-a transformat într-o pradă ușoară.

Niciun partid politic din România nu construiește punți, nu arată că România contează pentru Uniunea Europeană. Când ne vedem fără nicio strategie, fără niciun prieten, fără nicio direcție, nu putem decât să avem multe incertitudini. Desigur, România cere mai multe trupe NATO, dar această decizie nu depinde deloc de București. Războaiele au nevoie de bani, nu țin cont de sentimentalisme. România de azi nu arată că e capabilă să stea la masă cu marile state UE, în care ne punem prima speranță. Militarizarea țării nu este iarăși un semnal bun pentru celelalte state și pentru investitori. Transformarea României într-un câmp militar nu va face decât să alunge marile investiții din țara noastră.

Marea întrebare la care ar trebui să răspundă partidele politice: Cum ne văd celelalte state UE? Deși 1,2 milioane de români trăiesc în Italia, România nu are relații de prietenie cu Italia. La nivel instituțional vor vorbi frumos, dar asta nu înseamnă că România ajută Italia sau invers. Deși 1 milion de români trăiesc în Spania, România nu are relații de prietenie cu Spania. Aceeași situație, instituțiile se declară prietene, dar nu ne leagă niciun proiect în comun. Deși România a fost prietenă cu Franța de atâtea ori, în prezent relațiile sunt foarte reci. România s-a concentrat, de când a intrat în UE, pe apropierea de Germania, în loc să meargă spre țările cu care are multe lucruri în comun și să construiască parteneriate cu acestea. Măcar în fața acestui război din Ucraina ar trebui să ne revizuim modul în care privim și suntem priviți de celelalte state UE și să ne apropiem de cele cu care avem ceva în comun, pentru a construi proiecte pentru Uniune, în care să avem un rol și care să ne ofere garanția că interesele României sunt ascultate și respectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *