Skip to content
Politică

Politica și fotbalul au rupt audiențele. Fără echipă la Mondial, românii urmăresc marele Meci Politic Dragnea-Iohannis EXCLUSIV

libertatea.ro

La politică și la fotbal suntem cei mai pricepuți din Europa. La comentarii și dezbateri, evident. Românul a devenit priceput la ambele, având suportul televizorului. Audiențele televiziunilor din ultimelele patru săptămâni arată că românii au stat practic cu telecomanda în mână sau, cei cu două televizoare, cu un ochi la meciurile Mondialului din Rusia, iar cu celălalt la meciul Dragnea – Iohannis (nu întâmplător, avem cea mai mare vânzare de TV-uri din Europa per capita).

La ambele competiții (una fotbalistică, alta politică), răsturnările de situație au făcut deliciul publicului. Germania este out din campionat, motiv pentru care haterii lui Iohannis au început să umple Internetul de ironii la adresa “eficienței germane”. Campioana lumii eliminată de o rizibilă echipă coreeană. Iohannis – cel dat sigur ca viitor președinte pentru un al doilea mandat – tremură și el în grupele preliminare. “Talentatul domn Dragnea” strânge din dinti pentru calificare, la ultima înfățișare, repriza a doua de fapt, în fața echipei de cinci judecători ai Curții Supreme. Dacă Iohannis, spre deosebire de Germania, are șanse mari sa ajungă în finala prezidențială, Dragnea poate să fie eliminat și în locul lui să se califice Tăriceanu, asemenea Argentinei, în ultimul minut, cu nervii întinși la maximum. Chiar și așa, neamțul Iohannis, care joacă prost, poate câștiga campionatul. Asta era până de curând regula sfântă a Mondialului, care acum – fatidic parcă – pentru Iohannis nu s-a mai aplicat: Germania, chiar și când joacă prost, tot ajunge în finală. N-a fost să fie!

Până la finala prezidențială… nu am trecut nici măcar de faza grupelor în campionatul politic. Suntem la pauză, că tot vine vacanța parlamentară. Actuala majoritate PSD – ALDE intră la vestiare cu un avantaj chinuit de 2 la 1. Inițial, PSD și ALDE au preluat inițiativa, punând presiune pe președintele Iohannis cu revocarea Laurei Codruța Kovesi. Unu – zero. Apoi, mica echipă coreeană a Opoziției condusă de antrenorul german a revenit spectaculos, în sensul că Dragnea a luat galben, sub forma condamnării penale. Unu la unu.

După egalare (cerută parcă de Binom, pe principiul “hai cu egalarea!”), echipa neomogenă a Opoziției avea avantajul derutei adversarului, fiind în ofensivă. Momentul moțiunii de cenzură a inversat această situație, iar rezultatul votului a căzut ca un trăsnet peste Opoziție. Din favoriți, au devenit în momentul de față outsideri ai jocului politic. PSD și Dragnea au înfrânt contraatacul, primind astfel doar o nesperată gură de oxigen (clișeul des folosit deja de comentatorii sportivi, nelipsit din orice text fotbalistic).

Urmează repriza a doua, care începe din toamnă și se încheie cu fluierul final de după prezidențiale. Până atunci, până la terminarea sesiunii parlamentare convocate extraodinar, adică în prelungirile acordate dubios de arbitrul de tușă (legal însă; pe regulament, cum ar veni), PSD și ALDE au posibilitatea să avanseze în promovarea Legilor Justiției. Dezbaterile au reînceput astăzi în Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor justiției. Codurile penale vor fi modificate, în ciuda huiduielilor de la galerie.

Este limpede, ca un penalty acordat de calculator, mufat la camerele digitale din teren, că tăvălugul parlamentar al majorității parlamentare a fost pus în mișcare și el nu se va opri decât în momentul în care modificările la legile Justiției vor fi puse în aplicare. În momentul de față, Klaus Iohannis și Opoziția sunt înghesuiți în propriul teren.

Președintele este presat să o revoce pe șefa DNA, cum ar veni să renunțe la cel mai bun jucător după ce acesta a luat cartonașul roșu, dar, procedural, încă nu vrea să iasă de pe teren. Încă se studiază decizia CCR și se caută “pixelul albastru” în înregistrarea în care un stadion întreg a văzut cum Kovesi îi rupe tibia și peroneul arbitrului asistent CCR, recte Constituția. Dar a naibii ruptură nu este încă evidentă, deși se vede cu ochiul liber și din ultimul rând al stadionului în care stau înghesuiți 18 milioane de alegători.

Iohannis va reuși să explice cu greu FIFA, adică UE, omologilor săi europeni, motivul pentru care nu pune în aplicare o decizie a unei instituții fundamentale, cum este CCR. Aflată în teren, Kovesi poate da goluri care să facă diferența, adică dosare penale, care la o adică pot fi anulate: fie de instanțe, fie de arbitrul care, deși are piciorul rupt, încă țopăie agitat pe teren, cerând opiniei publice să intervină. Prudenți, mulți observatori întorc capul și susțin că freza arbitrului CCR faultat de Kovesi este dată cu gel politic. De aia și-a luat fault.

În ceea ce privește partidele de Opoziție, acestea nu mai au alte arme să lupte împotriva majorității parlamentare. Moțiunea de cenzură a fost un ”șut pe lângă poartă”, iar ”rezervele” intrate pe teren – în persoana lui Victor Ponta și Dacian Cioloș – nu au confirmat până în momentul de față. Deși s-au pompat în ei zeci de milioane de euro la transferurile lor în echipa lui Iohannis. Cei doi “vedeți” se agită, aleargă de colo-colo, dar efortul lor este, deocamdată, fără rezultat. De altfel, ultimul sondaj confirmă că și Pro România, și România Împreună rămân partide marginale, de nișă.

Paradoxal, o tactică eficientă ar fi ruperea, tot la gleznă, a apărării PSD, reprezentată în teren de fundasii ALDE. Jocul la rupere la Tăriceanu (scoaterea ALDE din teren) nu este, însă, chiar atât de simplu. Fundașii ALDE au fost luați în brațe practic de PSD, iar relația ”de joc” dintre Dragnea și Tăriceanu este una disperată. Au nevoie unul de celălalt ca Messi  de Jordi Alba. Ca să dea gol, Dragnea are nevoie de pasele lui Tăriceanu și invers. Cu precizarea că piciorul de gol al lui Dragnea a fost tamponat dur după condamnarea la închisoare. Cine mai știe dacă poate marca cu el ceva.

Meciul se reia la toamnă în forță, cum vă spuneam, după ce căpitanii și antrenorii vor intra în ședința de lucru cu patronii echipelor. Iohannis va primi strategia de joc de la bavarezii lui Merkel, de la belgieni și olandezi, buni practicanți ai sportului cu balonul rotund. Dragnea și Tăriceanu trebuie să găsească în Israel și SUA niște decidenți interesați de “soccer-ul” politic de la București. Altfel, nu vor rămâne decât niște “suckeri”, ce au pierdut meciul la masa verde a Statului Paralel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *