Skip to content
Politică

POLITICIENII LA VOT. Pentru ce au votat liderii PSD

UPDATE 10:00 – Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost la vot împreună cu premierul Victor Ponta.

„Pentru ce puteam să votez decât pentru o Românie sănătoasă și stabilă, pentru încrederea în tineret și puterea de a o transforma și de a o face respectată, așa cum se cuvine. Am toată încrederea că așa va fi!”, a afirmat Sorin Oprescu la ieșirea de la urne.

UPDATE: Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat la vot în această dimineață.

„În primul rând, am votat românește. Pentru că astăzi sunt alegeri pentru cea mai înaltă funcție în statul român, ca orice bun român am venit să votez românește”, a spus, duminică, Dragnea, la ieșirea de la urne.

El a subliniat că președintele este comandantul suprem al armatei, șeful CSAT, garantul unității teritoriale a statului român.

„De aceea, orice bun român este bine să voteze azi și să voteze românește”, a afirmat Dragnea.

Vicepremierul a adăugat că a votat pentru garanția că nu vor mai fi tăiate niciodată pensiile și salariile, pentru ca tot ceea ce s-a făcut bine în ultimii ani să fie continuat, iar creșterea economică să ajungă în buzunarele românilor.

 

Inca de la primele ore ale diminetii, liderii PSD s-au prezentat la sectiile de votare pentru a alege viitorul Presedinte al Romaniei. Mesajul acestora a fost unul de speranta ca viitorul presedinte va aduce stabilitate si prosperitate.

Purtatorul de cuvant al PSD, Gabriela Firea, a ajuns la vot impreuna cu sotul ei, Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Firea a declarat, la iesirea de la vot, ca a votat „cu mare speranta. Ca mama m-as bucura ca in Romania sa nu se mai inchida niciodata spitale si sa nu se mai taie pensii si salarii”.

Primarul Florentin Pandele a spus ca a votat pentru ca „romanii sa o duca mai bine, sa fie liniste, pace. Romanilor sa nu le mai fie teama unii de altii. Sper ca urmatorii 5 ani sa aduca mai multa liniste”.

De asemenea, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a prezentat la sectia de votare la primele ore. Acesta a declarat ca a votat pentru a-si indeplini o speranta: „sa inceteze ura si razboiul romanilor impotriva romanilor”.

Rus a precizat ca spera „sa urmeze o perioada de stabilitate, de liniste si de prosperitate de toate tipurile”.

Intrebat ce asteptari are de la viitorul presedinte, ministrul Rus a afirmat ca asteptarile pe care le are sunt legate „in primul rand de stabilitate politica, economica, sociala, de constructie si de eliminare a acestei uri continue intre romani si romani”.

UPDATE 9:00 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a votat, duminică dimineaţă, la Craiova, spunând că şi-a exprimat opţiunea electorală pentru un ”preşedinte mediator, care să îi unească pe români”.

Valeriu Zgonea a votat la ora 9.00, la Secţia de votare nr. 166 din cartierul Lăpuş din Craiova.

„Am votat astăzi pentru sfârşitul unui ciclu de zece ani de dezbinări, ură şi scandaluri, pentru un preşedinte care să ne unească, pentru un preşedinte care să fie mediator, care să fie capabil ca noi toţi, indiferent de clasa politică, să ne aducă la aceeaşi masă, să ne împingă pe toţi înainte ca popor, ca ţară, fără să fie certat cu cetăţenii sau cu instituţiile statului. Am votat pentru un preşedinte care să mă reprezinte cu cinste şi cu onoare la Bruxelles, la Washington sau în orice capitală a Europei sau unui stat euroatlantic care să ne asigure un spaţiu de securitate, de prosperitate pentru mine, pentru prietenii mei şi pentru familiile lor şi pentru cetăţenii României”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El i-a îndemnat pe toţi românii să iasă la vot şi să voteze ”pentru bunăstare şi pentru o ţară cu adevărat europeană”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *