Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024. Această evoluție este rezultatul strategiei Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a aloca fonduri publice record pentru investiții în infrastructură, cât și al măsurilor sociale ale Executivului care au condus la un progres constant al nivelului de trai al românilor.
Măsurile Guvernului PSD duc la creșterea comerțului cu amănuntul și construcțiilor, sectoare cu cea mai mare pondere în PIB
Prin investițiile fără precedent asumate de Guvernul Ciolacu, România a ajuns la o valoare de 80% din media UE în ceea ce privește PIB/cap de locuitor. În plus, prin politicile sociale implementate de PSD, veniturile românilor sunt, în medie, cu aproape de două ori mai mari decât rata inflației. Această diferență urmează să se accentueze atât prin scăderea inflației, la un nivel de 5% la finalul acestui an, respectiv la 3,5% în 2025, cât și prin creșterea salariului minim la 3.700 de lei de la 1 iulie și, ulterior, prin implementarea salariului minim european, până la finalul lui 2024.
Datele INS relevă faptul că, în comerţul cu amănuntul, managerii au estimat o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%). Totodată, volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţilecomerciale va înregistra o creştere (sold conjunctural +18%), în timp ce angajatorii prognozează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%).
În opinia managerilor, creșteri vor înregistra și industria prelucrătoare (sold conjunctural de +5%) și cererea de servicii (sold conjunctural +10%).
Banii alocați de către Guvernul Ciolacu vor duce, în următoarele trei luni, la o creștere a activității în domeniul construcțiilor. Ancheta realizată de INS în rândul managerilor estimează un sold conjunctural de +21% în ceea ce privește volumul producției, dar și un avans de 8% al numărului de angajați din acest sector.
„Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă”, arată raportul INS.
Investițiile, motorul de dezvoltare economică promovat de PSD
Investițiile publice în infrastructura mare prognozate pentru anul în curs sunt cu 20% mai mari decât anul trecut, fiind prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. România se apropie astfel de ținta de 10% din PIB, anunțată de Premierul Ciolacu încă din mai 2023.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News