Politico: Al doilea mandat infernal al Ursulei von der Leyen. Cum vor arăta următorii cinci ani pentru șefa CE

Sursa foto: Twitter

Din punct de vedere politic, „următorii cinci ani vor fi ca un teren minat” pentru Ursula von der Leyen. În primii cinci ani la șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a avut de înfruntat pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina. În al doilea ei mandat, președinta CE va avea de-a face cu același război, un nou președinte al SUA – ceea ce ar putea deveni mult mai problematic dacă Donald Trump va câștiga cursa pentru Casa Albă – și o extremă dreapta care a câștigat teren în toată Europa, scrie Politico.

Din punct de vedere politic, „următorii cinci ani vor fi ca un teren minat”, a spus un important oficial UE. Von der Leyen „va trebui să ia decizii cheie despre viitorul Uniunii Europene și bugetul ei, în timp ce gestionează Ucraina și alegerile din SUA”.

Parlamentul European este mai fragmentat decât a fost vreodată. Războiul din Ucraina nu dă niciun semn că se va încheia în viitorul apropiat. Trump are șanse la fel de mari ca adversara lui, Kamala Harris, să câștige alegerile din noiembrie.

Bruxelles-ul se pregătește pentru o luptă aprigă pe tema bugetului, după ce a devenit tot mai greu să găsească surse de finanțare pentru cheltuielile tot mai mari pentru apărare și tranziția verde. În următorii cinci ani, von der Leyen va trebui să pregătească blocul comunitar pentru o viitoare extindere. Cei 449 de milioane de oameni care trăiesc în acest moment în UE vor trebui convinși că viitorul alianței nu depinde doar de Paris sau Varșovia, ci și de Kiev, Chișinău și Podgorica.

„Al doilea mandat ar putea fi mult mai dificil, de fapt, decât primul”, întrucât pandemia și războiul din Ucraina i-au oferit mai multă libertate lui von der Leyen să manevreze lucrurile într-un mod în care s-ar putea să nu o mai poată face pe viitor, a spus un europarlamentar care a fost comisar în primul ei mandat.

„Peisajul internațional pentru UE devine mai dificil, așadar nevoia de unitate și acțiune va fi cel puțin la același nivel la care a fost în ultimii cinci ani”, a spus Nicolai von Ondarza, cercetător politic al Institutului German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, conform digi24.ro.

Orice schimbare majoră în bugetul UE ar putea „deschide Cutia Pandorei”

Atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și cancelarul german Olaf Scholz au o putere politică mult mai slabă decât în trecut, după înfrângerile suferite în alegerile pentru Parlamentul European.

Prim-ministrul polonez Donald Tusk va fi și el prea preocupat de problemele interne pentru a putea interveni în forță pe plan european, ceea ce îi va da ocazia lui von der Leyen „să fie un lider”, a spus un diplomat UE.

Părerile sunt împărțite în privința felului în care ar trebui cheltuiți banii: în industria de apărare pentru contracararea unei Rusii tot mai agresive, în investiții care sprijină proiectele ecologice pentru atingerea obiectivelor climatice sau în susținerea industriei pentru a rămâne competitivă sub presiunea Washingtonului și a Beijingului. Aproximativ două treimi din bugetul UE este folosit pentru subvenționarea industriei de agricultură și proiectelor de infrastructură din zonele cele mai sărace din Europa. Dacă situația se va schimba, va fi „precum deschiderea Cutiei Pandorei”, potrivit unui important diplomat UE.

„În primul ei mandat, ea a fost managerul de criză. Acum, ea trebuie să se asigure că UE rămâne relevantă prin stabilirea bugetului și pregătirea blocului pentru lărgire. Aceste reforme interne au tendința de a distruge politicienii europeni”, a spus un alt oficial UE.

Soarta a milioane de oameni din Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest stă în mâinile Comisiei Europene, însă negocierile pentru aderare nu s-au mai desfășurat niciodată în condiții geopolitice atât de dificile.

În privința extinderii Uniunii Europene și a deciziilor ce trebuie luate, un alt diplomat UE a spus: „Aici lucrurile devin încurcate și, posibil, neplăcute.”

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: