Alianța militară încearcă în prezent să creioneze un plan detaliat privind poziția față de China – ilustrând, astfel, dezbateri viitoare care o vor pune în dificultate pentru ani de zile.
La începutul acestui an, aliații NATO au convenit în cele din urmă: China este o „provocare”.
Aceasta este problema cu care se confruntă acum oficialii NATO, privind extinderea: transformarea unui termen amânat la nesfârșit într-un plan real, cu date clare. Până acum, progresul a fost, în cel mai bun caz, modest.
Pe de o parte, China se poartă ca și cum Statele Unite încearcă să includă printre obiectivele NATO propria dorință de a constrânge Beijingul. Pe de altă parte, curentul reprezentat de moderați, cum ar fi Ungaria, susține Beijingul.
Dar mai există și un curent de mijloc, nesigur, bine reprezentat de cei care nu doresc să supere prea tare Beijingul; aceștia sunt cei care se agită pe tema dependenței economice de China.
Julianne Smith, ambasador al Statelor Unite la NATO, susține că strategiile americane sunt perfect compatibile cu cele ale Alianței militare: „Este o continuitate între cele două, a declarat aceasta petnru publicația POLITICO. Dar, recunoaște aceasta, transformarea cuvintelor în acțiune este „o poveste lungă și complicată”.
Într-adevăr, se pune întrebarea dacă, pe moment, China merită atât de multă atenție. Războiul bate la poarta NATO, iar Rusia nu renunță la ambițiile sale.
„NATO nu a fost concepută pentru operațiuni în Oceanul Pacific – este o alianță nord-atlantică”, a declarat într-un interviu recent acordat Politico Josep Borrell, șeful diplomației europene.
„Cu siguranță, sunt mai multe amenințări și provocări la orizont, a adăugat acesta. Dar, pentru moment, nu credeți că avem suficiente amenințări și provocări în scenariul tradițional al NATO?”
Problema va fi dezbătută săptămâna aceasta la București, unde miniștrii de externe din întreaga alianță semnează un nou raport privind atitudinea față de China. În timp ce oficialii au convenit asupra mai multor chestiuni de bază, discuțiile vor oferi în continuare o avanpremieră a dezbaterilor dure care vor avea loc în interiorul NATO în următorii ani, în special având în vedere decizia anticipată a Chinei de a controla Taiwanul – insula semi-autonomă pe care SUA s-a angajat să o apere. „Prin urmare, o reacție de genul – care e problema ? – nu mai este posibilă”, a afirmat un diplomat european de rang înalt.
Eticheta de „provocare” aplicată Chinei la Summittul anual de la Madrid, deși un cuvânt aparent inofensiv, reprezintă o reacție fără precedent care arată unitatea occidentală privind ascensiunea Beijingului.
Într-o secțiune cheie a noului plan strategic al Alianței, liderii afirmă: „vom lucra împreună în mod responsabil, ca aliați, pentru a aborda provocările sistemice” pe care le reprezintă China.
A fost, din multe puncte de vedere, un moment istoric, care a sugerat viitorul NATO și a reflectat coordonarea dintre 30 de membri care s-au bucurat de mult timp de relații foarte diferite cu Beijingul.
Statele Unite au atras atenția NATO asupra Chinei, argumentând că Alianța trebuie să reducă influența Beijingului, dependența de puterea asiatică și să investească în propriile capacități. Numeroși aliați au sprijinit această propunere, inclusiv Canada, Regatul Unit, Lituania și Republica Cehă.
China este „singurul competitor capabil să remodeleze din ce în ce mai mult ordinea internațională, pe plan economic, diplomatic, militar”. Mai mult, potrivit Strategiei privind securitatea națională lansată recent de Statele Unite, China are și puterea tehnologică de a face acest lucru”, scrie în propria strategie de securitate națională lansată luna trecută de Statele Unite.
Însă NATO este o alianță largă; numeroase țări est-europene înclină spre marile puteri, însă doresc ca aceasta să se concentreze în mod direct pe amenințarea rusă. Unele se tem să înfurie China și de posibilitatea de a împinge Beijingul în brațele Moscovei. Între timp, alte puteri vest-europene se tem de rolul Chinei în zone sensibile ale economiei occidentale și doresc menținerea legăturilor economice existente.
Miza este, acum, transformarea acestor temeri în atitudini avantajoase. Acest lucru ar însemna ca Alianța să ia în considerare mai multe posibilități: asigurarea protecției în spațiul cibernetic, un domeniu pe care China încearcă să-l domine; pregătirea pentru contracararea atacurilor asupra infrastructurii care alimentează societatea, o vulnerabilitate occidentală pusă în evidență recent de Rusia; eliminarea Chinei din lanțurile cheie de aprovizionare.
De asemenea, NATO trebuie să inițieze parteneriate cu aliați regionali precum Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
În prezent, Europa se bazează foarte mult pe garanțiile de securitate ale SUA, pe trupele americane staționate la nivel local și pe furnizorii de arme ai SUA. „Un adevăr nerostit este că „pentru a susține Taiwanul”, a declarat David Quarrey, reprezentant al Marii Britanii la NATO, SUA nu ar fi „în măsură să-și intensifice permanent prezența în Europa”. Europenii ar trebui să ia măsuri ei înșiși, a mai afirmat diplomatul.
Prin urmare, viitorul raport privind China abordează teme ambițioase. În timp ce unii diplomați au sperat la un raport mai curajos, ații insistă că prioritatea Statelor Unite este să înceapă oficial munca. Este un pas mic pe drumul lung pe care trebuie să-l parcurgă NATO pe viitor.
Iată câteva dintre marile întrebări care rămân fără răspuns: Cum ar putea fi integrată China în planificarea apărării NATO? Daca SUA decide să susțină Asia, cum va putea NATO să asigure continuitatea prezenței sale în Europa ? Vor oferi Aliații europeni sprijin Taiwanului într-un scenariu de criză?
Întrebat luna trecută dacă alianța va răspunde unei escaladări în chestiunea Taiwanului, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat pentru Politico „principala ambiție este, desigur, împiedicarea acestui lucru”, parțial prin colaborarea mai strânsă cu partenerii din zonă.
Referitor la rolul NATO în cazul unei confruntări dramatice în Taiwan, Julianne Smith, ambasador al Statelor Unite pentru NATO, a obiectat afirmând că este vorba despre o situație distinctă având în vedere dorința declarată a Beijingului de a reunifica insula cu continentul. „Cred că susținerea Ucrainei ne arată cum s-ar reuni acești aliați din Atlantic și Pacific pentru a apăra principiile de bază ale Cartei [Organizației Națiunilor Unite], în cazul altor scenarii viitoare”, a afirmat Smith, subliniind modul în care țările din Pacific au susținut Ucraina.
Autor: Stuart Lau
Sursa: https://www.politico.eu/article/nato-looming-fault-line-china/
Credit foto: Wang Zhao/AFP via Getty Images
