Această ultimă parte a unei analize mai ample elaborată de publicația POLITICO îi are în vizor pe comisarii europeni însărcinați cu unele dintre cele mai importante portofolii ale UE, respectiv bugetul, afacerile interne și justiția. Primul mandat al Comsiei von der Leyen s-a confruntat cu o serie de crize, care se reflectă adesea în special în aceste domenii. Este de menționat și faptul că, de la expirarea mandatului primei Comisii, unul dintre acești comisari este implicat într-o investigație privind spălarea de bani.
POLITICO folosește un sistem de notare bazat pe calificative de la A la F.
A reprezintă un procentaj între 90% – 100%, B (80-90%), C (70-80%), D (60-70%), iar F, cea mai mică notă, sub 60%.
Acest articol face parte dintr-o serie mai amplă, care va explica reușitele sau eșecurile fiecărui comisar din prima echipă von der Leyen.
Johannes Hahn, comisar pentru buget
Nota: C Politician cu experiență solidă, Hahn a jucat un rol important în deciziile cele mai sensibile din punct de vedere politic ale UE, inclusiv finanțarea Ucrainei, fondurile post-Covid și reținerea fondurilor UE pentru Ungaria din cauza regresului democratic. Hahn și-a atins obiectivele în cele mai multe cazuri, chiar dacă von der Leyen i-a furat adesea lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, în cei cinci ani de mandat, a înregistrat puține progrese în ce privește introducerea taxelor la nivelul UE pentru rambursarea datoriei Covid a blocului, în mare parte din cauza opoziției statelor membre. În ultimele sale luni la putere, a devenit reticent și, fără îndoială, a dat prea multă libertate funcționarilor de rang înalt din departamentul său pentru a lansa idei radicale toxice din punct de vedere politic. În perspectiva noului buget al UE, Piotr Serafin, succesorul polonez al lui Hahn, va avea, probabil, ceva mai multă putere.
Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne
Nota: A- Politiciana suedeză, cunoscută pentru atitudinea sa tranșantă, a găsit o nișă între ceea ce ar putea fi numit un mandat generos și unul restrâns, concentrându-și o mare parte din atenție asupra abordării domeniului tehnologiei. Johansson le-a cerut companiilor de tehnologie să își examineze mai bine platformele pentru a răspunde la amenințări ca terorismul și pornografia infantilă și a îndemnat Europol să proceseze conținutul și în calitate de organism digital. Aceasta s-a străduit să supravegheze migrația, un portofoliu păstrat îndeaproape de guvernele naționale, dar a fost fermă în a le cere socoteală pentru politicile locale, inclusiv criticând Grecia pentru că ar fi abandonat un grup de migranți în Marea Egee în 2023.
Didier Reynders, comisar pentru justiție
Nota: C Veteran al politicii belgiene, Reynders s-a implicat în supervizarea conflictului juridic dintre UE și Ungaria cu privire la statul de drept, fără a-și eclipsa șeful. Cunoscut în țara natală drept „domnul Teflon” pentru capacitatea sa de a scăpa de scandalurile politice,un exemplu fiind cel privind programele de spionaj. Un singur eșec: Reynders pleacă fără să fi obținut o altă funcție importantă, după ce a pierdut – pentru a doua oară – candidatura la conducerea Consiliului Europei, în vară.
Mențiune PS News: Cele de mai sus reprezintă evaluarea inițială pentru Reynders a POLITICO. Trebuie însă menționat faptul că, între timp, Reynders a fost interogat în cadrul unei anchete privind spălarea de bani, proprietățile sale fiind percheziționate la doar câteva zile după încheierea mandatului de comisar european. Conform POLITICO, Reynders a spălat bani ani de zile prin intermediul loteriei naționale belgiene. Reynders a fost anchetat anterior în 2019 pentru acuzații de corupție și spălare de bani, dar și-a susținut nevinovăția, iar procurorii au renunțat la acuzații. Acesta a beneficiat de o formă de imunitate diplomatică în timpul mandatului de cinci ani în calitate de comisar.
Noua Comisie condusă de Ursula von der Leyen a intrat în funcție la 1 decembrie, având un mandat de cinci ani, care se va încheia în 2029. Conform site-ului oficial, printre prioritățile acesteia se numără: un nou plan de prosperitate și competitivitate, o nouă era a securității și apărării, promovarea echității sociale, calitatea vieții, protejarea democrației și a valorilor europene, rolul UE ca actor global, un buget UE modern și consolidat și o serie ambițioasă de reforme.
Rămâne de văzut cum se va descurca a doua echipă condusă de von der Leyen și cât de ambițioase sunt toate aceste obiective.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News