O criză de asemenea proporții, titrează publicația Politico, poate remodela în mod dramatic societatea. Vă vom prezenta în zilele următoare ce cred unii dintre cei mai mari 34 gânditori ai lumii despre ce ne poate aștepta în viitor.
Criza de acum le amintește multor americani de tragedia din 9/11 sau de criza financiară din 2008. Acestea au fost evenimente care au remodelat societatea în mod durabil, de la modul în care călătorim și cumpărăm locuințe, până la nivelul de securitate și supraveghere cu care suntem obișnuiți, și chiar până la limbajul pe care îl folosim. De data asta, lucrurile stau mult mai rău.
Un virus răspândit la nivel global, care ne izolează în casă — poate luni întregi — ne face să regândim relația cu guvernul, cu lumea exterioară, chiar relațiile dintre noi. Unele schimbări pe care experții intervievați de Politico se așteaptă să le vadă în lunile sau anii următori sunt tulburătoare: Frontierele vor rămâne închise? Atingerea interumană va deveni tabu? Ce se va întâmpla cu restaurantele și cu celelalte locuri de socializare?
Tot ce e personal devine periculos
O spune Deborah Tannen, profesor de lingvistică la Georgetown și autor ul lucrării You’re the Only One I Can Tell: Inside the Language of Women’s Friendships (Ești singura cu care pot vorbi – Despre limbajul prieteniei dintre femei).
Pe 9/11, americanii au descoperit că suntem vulnerabili la calamități care credeam că se petrec doar in zone indepartate. Criza financiară din 2008 ne-a spus că tot felul de catastrofe din trecut, cum a fost colapsul economic al Marii crize, se pot întoarce. Acum, pandemia de gripă din 1918 a apărut brusc, în viața noastră, ca un spectru. Lucrurile pe care le atingem, apropierea de ceilalți, ideea de a respira într-un spațiu comun – au devenit riscante. Nu cred că vom uita vreodată cu adevărat aceste lucruri. Cred că va deveni o obișnuință să evităm să mai dăm mâna unii cu alții, să ne atingem fețele și că vom ajunge să suferim toți de comportament obsesiv-compulsiv, din moment ce ne vom spăla în permanență pe mâini.
Apropierea de ceilalți va fi înlocuită de liniștitoarea absență, mai ales a celor pe care nu îi cunoaștem foarte bine. În loc de: Trebuie să facem asta online?, o să ne întrebăm: Chiar e nevoie să ne întâlnim? Cei cu acces la internet vor fi dezavantajați. Paradoxul comunicării online este că accentuează distanța dar și comunicarea – vorbim cu oameni care sunt departe și această distanță ne face să ne simțim protejați.
Un nou tip de patriotism
Mark Lawrence Schrad, profesor asociat în științe politice, Villanova University, Pennsylvania
Pentru americani, armată înseamnă patriotism. Însă nu poți împușca un virus. Cei care luptă acum cu coronavirusul nu sunt recruți, mercenari sau bărbați înrolați; ei sunt doctori, asistente, farmaciști, profesori, îngrijitori, casieri, angajați din sectorul utilități, mici întreprinzători, angajați. Ca și doctorii din Wuhan, mulți au acum sarcini greu de îndeplinit, muncesc în condiții cu risc mare de contaminare și chiar de moarte. Contractele lor de muncă nu specifică toate aceste lucruri. După ce totul se va fi terminat, poate că le vom recunoaște sacrificiul ca pe un adevărat patriotism, salutându-i pe toți și spunând: „vă mulțumesc pentru serviciul dumneavoastră”, așa cum facem acum pentru veteranii militari. Le vom acorda beneficii în ce privește sănătatea, reduceri, vacanțe gratuite și vom construi statui în cinstea lor. Poate că și noi vom începe în cele din urmă să înțelegem că patriotismul înseamnă mai degrabă să facem ceva pentru sănătatea și viața comunității în care trăim, și nu să distrugem comunitățile altora. Poate că demilitarizarea patriotismului american si cultivarea dragostei pentru comunitate vor fi unele dintre marile beneficii ale acestei tragedii cumplite.
Patriotismul este evidențiat atunci când mori pentru o cauză. Deocamdată medicii încearcă cu ce au, cu ce le-a rămas în urma jafului din sistemul sanitar, să-și facă datoria pentru care sunt plătiți foarte bine. Cei mai mulți manageri plantați politic au devalizat spitalele, la fel ca pe celelalte instituții, pentru găștile de partid. Dacă managementul spitalelor nu se poate proteja pe el însuși ce așteptări să avem să ne protejeze pe noi!?Acesta-i adevărul!