Skip to content
Coronavirus

Politico: Pandemia va schimba lumea pentru totdeauna (IX)

DAQ

Ne putem aștepta la o revoluție politică

S-ar putea ca la finalul acestei pandemii să asistăm la o revoluție politică – o mișcare în genul Occupy Wall Street 2.0, doar că de această dată ar putea fi la scară mult mai mare și mult mai violentă. În momentul în care starea de urgență va lua sfârșit, va ieși la iveală cât de bine au fost tratate comunitățile celor bogați, cu conexiuni și resurse, în comparație cu comunitățile sărace și stigmatizate, care vor fi devastate de criză. Mai mult, am văzut în această perioadă că liderii politici se mobilizează – proiecte și ajutoare financiare de trilioane de dolari pot fi direcționate cu ușurință – atunci când cauza este considerată urgentă. Comunitățile ignorate atât de mult timp vor înțelege într-un final că nevoile lor nu sunt numai ignorate în mod cronic, ci și respinse în mod constant. Această constatare va duce la o răsturnare a sistemului actual.

Cathy O’Neil este fondatoare, președinte al Companiei ORCAA și autoare a cărții Weapons of Math Destruction: How Big Data Increases Inequality and Threatens Democracy.

Votul electronic va deveni ceva obișnuit

Una dintre victimele COVID-19 va fi vechiul model de vot, care presupune secții și mulțimi de oameni care vin în același loc, în aceeași zi. Din 2010, s-au schimbat lucrurile: militarii aflați în misiune pot vota electronic, iar persoanele cu dizabilități își pot exprima opțiunea fără să vină la secție. Pe termen lung, în timp ce organismele electorale încearcă să găsească noi modalități cât mai sigure de vot în timpul unei pandemii, adoptarea unor noi tehnologii (votul securizat, transparent și mult mai ieftin prin telefonul mobil) va fi necesară. Pe termen scurt – un model hibrid, o combinație între votul prin telefonul mobil și votul fizic va fi adoptat pentru campania prezidențială americană din 2020 de unele jurisdicții. Acest tip de model există deja, a fost folosit de multe ori în ultimii 10 ani, de membrii armatei americane și de persoanele cu dizabilități. Acest model ar trebui să devină ceva obișnuit.

Joe Brotheron este președintele Democracy Live, principalul furnizor de tehnologii avansate privind votul electronic și de informare a alegătorilor din Statele Unite

Ziua Alegerilor va deveni Luna Alegerilor

Cum putem să organizăm alegeri în timpul pandemiei de coronavirus? Prin simplificarea modalităților de vot, așa încât cetățenii să își poată da votul unde și când vor fără să își riște sănătatea. Schimbarea va avea loc prin extinderea opțiunii votului timpuriu și a celui prin poștă, ceea ce va transforma ziua alegerilor în luna alegerilor (sau poate chiar lunile, în funcție de data alegerilor și de eficiența serviciilor poștale). O asemenea tranziție presupune multă pregătire și planificare pentru a garanta corectitudinea alegerilor și pentru a avea certitudinea că toate comunitățile sunt tratate în mod egal. Odată ce votanții vor căpăta experiența votului timpuriu/prin poștă, nu vor mai dori să se întoarcă la vechile metode. Mai multă accesibilitate va însemna și o prezență mai mare la vot, potrivit Politico

Lee Drutman este cercetător principal la New America Foundation, un think tank american, specializat în politici publice și autor al cărții Breaking the Two-Party Doom Loop: The Case for Multiparty Democracy in America.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *