Skip to content
Europa

POLITICO Scandalurile în care a fost implicat partidul cancelarului Nehammer: contracte dubioase cu oligarhi ruși, sondaje favorabile plătite din bani publici, antisemitism

twitter

Iluzia, susținea Freud, nu este o boală, ci mai degrabă parte a unui proces de vindecare. Astăzi, patria tatălui psihanalizei, Austria, face tot posibilul să demonstreze că acesta greșea, puncta politico.eu într-o amplă analiză a scandalurilor în care a fost implicat ÖVP, partidul cancelarului Karl Nehammer: utilizarea fondurilor publice pentru a plăti jurnaliști și sondaje manipulate, comploturi și contracte profitabile cu oligarhi ruși sau declarații antisemite în timpul campaniei electorale.

Analiza POLITICO:

„Încă de la prăbușirea bruscă din grațiile publicului a fostului cancelar Sebastian Kurz – geniul politic a devenit între timp persona non grata – Austria s-a aflat într-o stare de amorțeală colectivă pe fondul scandalurilor continue, al revoltelor politice și al dezbaterilor toxice asupra pandemiei și a trecutului nu atât de îndepărtat al țării.

Cu toate acestea, în loc să -și primenească sistemul prin alegeri noi, țara pare hotărâtă să meargă înainte ca și cum totul ar merge cum trebuie. Lucrurile nu merg cum trebuie însă.

Aproximativ 60% dintre cetățeni consideră că democrația austriacă nu funcționează corect, iar 90% spun că sistemul politic este corupt, potrivit unui studiu detaliat publicat la finalul anului 2021.

Bastion al stabilității cândva, Partidul Popular Austriac (ÖVP), aflat la guvernare, s-a luptat să-și mențină legitimitatea pe fondul creșterii neîncrederii în guvern. În doar șase săptămâni, ÖVP de centru-dreapta, care guvernează în coaliție cu Verzii, a schimbat doi cancelari – Kurz și Alexander Schallenberg (întors recent la funcția sa de ministru de externe).

La mai mai puțin de o lună după ce s-a instalat în scaunul fierbinte, noul cancelar, Karl Nehammer, avea deja numeroase probleme. Fost ofițer de armată, fost ministru de interne în cabinetul lui Kurz, Nehammer se miră, susținând că partidul său „nu are probleme cu corupția”. A provocat agitație odată cu alegerea succesorului său la ministerul de interne, Gerhard Karner, care a făcut declarații antisemite în timpul campaniei electorale regionale din 2008, acuzând opoziția că se bazează pe „domni din America și Israel” pentru a „otrăvi atmosfera”.

După recenta sa numire, Karner și-a cerut scuze pentru acele afirmații, făcute, spune acesta, în urmă cu 14 ani). Karner este un admirator declarat al lui Engelbert Dollfuß, care a instituit, în 1933 o dictatură fascistă bazată pe modelul italian al lui Benito Mussolini. Dollfuß, al cărui partid creștin-social a fost precursorul ÖVP postbelic, a fost ucis de naziști într-o tentativă de lovitură de stat eșuată în 1934. Karner are o legătură și mai profundă cu Dollfuß. Orașul său natal, Texingtal, este locul de naștere al lui Dollfuß. În calitate de primar, Karner a supervizat un muzeu găzduit în casa în care s-a născut Dollfuß. Placa de la intrare îl descrie pe dictatorul fascist, care a interzis opoziția și i-a executat pe adversarii politici, ca fiind „un mare cancelar, cel care va duce la reînnoirea Austriei”.

Karner a fost un apropiat al fostului ministru de interne Ernst Strasser, care, pe vremea mandatului în Parlamentul European, a fost filmat de Sunday Times, în timp ce declara că va modifica legislația, în schimbul unei mite primite din partea unor presupuși lobbyiști, lucru care i-a adus o condamnare la trei ani de închisoare, în 2014. Dincolo de această asociere, nu este deloc clar ce îl califica pe Karner, care are o diplomă în afaceri, să conducă poliția din Austria și întregul aparat de securitate internă.

În timp ce Karner încerca să convingă lumea că nu este antisemit (sau simpatizant al fascismului), Nehammer era ocupat cu stingerea altor incendii.

În fiecare an, cancelarii austrieci participă în mod tradițional la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, pe 1 ianuarie. Difuzat în întreaga lume, evenimentul, pregătit cu mult timp înainte, este considerat punctul culminant cultural al calendarului austriac și reunește elita politică a țării precum și președintele și numeroase personalități. La finalul anului 2021, Nehammer anunța că nu va participa la concertul din acel an, spunând că „pandemia cere sacrificii de la noi toți, inclusiv de la mine”.

Cu toate acestea, s-a îmbolnăvit oricum de COVID-19, anunțând că a luat virusul de la unul dintre bodyguarzi. În ziua următoare, a apărut o fotografie cu Nehammer într-o cabană de schi, lucru care a dat naștere la întrebări atât despre boala sa, cât și despre explicația pentru faptul că nu a participat la concert.

Purtătorul său de cuvânt a declarat că Nehammer a contractat virusul de la un membru al echipei de securitate, dar nu a dat dovezi care să susțină această afirmație.

În majoritatea democrațiilor occidentale – inclusiv în Austria – remediul aplicat în situații similare de deteriorare politică îl reprezintă alegerile anticipate. S-a întâmplat în 2019, la doar câteva ore după publicarea unui videoclip care îl arăta pe vicecancelarul de atunci al țării, Heinz-Christian Strache, complotând la vânzarea celui mai mare tabloid din Austria și la acordarea unor contracte profitabile cu statul unei femei despre care credea că este nepoata unui oligarh rus.

Oricât de condamnabilă ar fi fost filmarea, făcută în 2017 de un detectiv privat, autoritățile nu au descoperit dovezi că acesta a dus la îndeplinire vreunuia dintre cele două planuri. Acest lucru nu a contat.

„S-a ajuns prea departe”, a declarat cancelarul de atunci Kurz, criticând „atitudinea partenerului său față de abuzul de putere, față de banii contribuabililor, față de mass-media”.

Privind înapoi, comentariile lui Kurz par să reflecte ceea ce Freud numea „proiecție”.

În scandalul în care a fost implicată cancelaria lui Kurz, procurorii au declarat că au descoperit dovezi că acesta a condus o schemă de utilizare a fondurilor publice pentru a plăti sondaje manipulate și pentru a mitui jurnaliștii în schimbul susținerii sale. Kurz și asociații săi au negat orice acuzație.

Chiar și așa, schimburile de mesaje dezvăluite de anchetatori între Kurz și cei din cercul său de apropiați, jurnaliști și realizatori de sondaje prezintă o imagine devastatoare a peisajului politic și media din Austria.

Indiferent de decizia finală a instanțelor, daunele aduse democrației austriece nu sunt mai puțin grave decât cele cauzate de afacerea Ibiza.

A fost, fără îndoială, mai rău: în timp ce afacerea Ibiza se baza pe filmarea lui Strache în timp ce face niște promisiuni, de data aceasta nu există nici o îndoială că Kurz a condus o campanie bine planificată de pentru a-și submina rivalii politici. Singura întrebare reală este dacă aceasta a fost sau nu ilegală.

Acum viitorul Austriei nu mai este o preocupare a lui Kurz. După săptămâni de rezistență, el a cedat și a renunțat la conducerea ÖVP după ce anterior a demisionat din funcția de cancelar. El a anunțat recent că va fi consilier al lui Peter Thiel, miliardarul de origine germană din Silicon Valley.

Și totuși, sistemul pe care Kurz l-a pus în funcțiune, partidul și miniștrii săi (inclusiv ambii succesori) rămân cu funcțiile. ÖVP, care a câștigat 38% din voturi în 2019, are acum în sondaje aproximativ 25%, fiind pe al doilea loc, după social-democrați. Un nou scrutin este ultimul lucru pe care și-l dorește partidul.

Dar cel mai mare obstacol în calea unor noi alegeri este Partidul Verde, partener al ÖVP. Deși combaterea corupției se află în centrul platformei partidului, conducerea Verzilor pare mai îngrijorată de rezultatele lor la urnele de vot.

În ciuda îngrijorărilor legate de corupția politică, austriecii sunt divizați în ceea ce privește organizarea unor alegeri anticipate. Într-un sondaj publicat în decembrie 2021, 47% dintre respondenți au afirmat că guvernul ar trebui să rămână, în timp ce 41% s-au declarat în favoarea alegerilor anticipate, iar 12% au fost nesiguri.

Președintele austriac Alexander Van der Bellen, cel care a asigurat echilibrul pe fondul scandalurilor recente, a făcut tot ce se putea face pentru a păstra aparențele. Într-un efort de a liniști publicul, acesta a afirmat, la începutul anului 2022 că „Austria continuă să se bucure de o bună reputație” în lume.

Din cauza pandemiei, majoritatea austriecilor nu vor avea ocazia prea curând să testeze această afirmație. Cei care o face totuși, vor descoperi cât de repede poate trece iluzia la o altă stare descrisă de Freud – depresia”.

Sursa: politico.eu; Autor: Matthew Karnitschnig

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *