Nu se presupunea că războiul din Ucraina – și creșterea prețurilor din supermarketuri care a urmat – să facă din securitatea alimentară o prioritate de top pentru Uniunea Europeană?
În timpul unei deplasări la Summitul mondial privind securitatea alimentară din 2022, chiar și președintele Consiliului European, Charles Michel, a remarcat că nevoia de aprovizionare stabilă cu alimente era „principala provocare globală de astăzi… și că este momentul ca noi toți să ne transpunem angajamentele politice în acțiuni concrete”, conform POLITICO.
Din păcate, la nivelul UE, „acțiunea concretă” s-a transformat într-un eufemism pentru subminarea sectorului agricol care asigură hrana cetățenilor europeni. Grație hotărârii blocului comunitar de a poziționa Europa ca erou global al acțiunii climatice, Bruxelles-ul este pe cale să înstrăineze și să sărăcească o mare parte din Europa rurală.
Stabilirea unor obiective de mediu din ce în ce mai ambițioase decise din birourile confortabile ale Bruxelles-ului este o chestiune. Însă navigarea prin realitățile locale dificile – pe care le implică de fapt atingerea unor astfel de obiective – este o cu totul altă treabă.
Este suficient să ne uităm la Olanda. După zeci de ani de finanțare din cadrul Politicii agricole comune (PAC), care a dat prioritate unei producții mai mari, agricultorii olandezi sunt acum acuzați că sunt adevărați răufăcători în dezbaterea privind reducerea emisiilor.
Astfel, în ciuda faptului că presa o laudă ca fiind „mica țară care hrănește lumea” și „un lider mondial în domeniul inovației agricole, deschizând noi căi pentru combaterea foametei”, zeci de mii de ferme de creștere a animalelor olandeze se confruntă acum cu riscul de închidere sau de naționalizare de către stat.
În plus, îndoielile agricultorilor nu se datorează negării schimbărilor climatice – care au un impact major inclusiv asupra activității lor – sau neînțelegerii acțiunilor necesare pentru a atenua cele mai grave efecte ale acestora. Ele se referă la lipsa de realism de la Bruxelles atunci când vine vorba de stabilirea unor termene pentru atingerea obiectivelor de mediu ale UE, deoarece aceste termene sunt cele care vor prăbuși economiile rurale.
În prezent, fermierii sunt copleșiți de obiectivele blocului comunitar în materie de emisii și biodiversitate. Iar acest lucru distruge Europa rurală și cele 10 milioane de ferme familiale ale sale.
În mod remarcabil, însă, comisarului pentru agricultură Janusz Wojciechowski nu pare să-i pese cu adevărat, în ciuda faptului că se adâncește un decalaj între mediul rural și cel urban care, în cele din urmă, va aduce beneficii populiștilor de ambele părți ale spectrului politic.
Din punct de vedere agricol, Europa rurală este vizată în mod disproporționat de factorii de decizie politică drept fiind o pradă ușoară. Astfel, în timp ce producătorii de automobile (în Germania), industria nucleară (în Franța) și marile companii farmaceutice (în Irlanda și în alte țări membre) au sponsorii lor de stat pentru a dilua – sau întârzia – legislația europeană propusă, agricultorii sunt abandonați în fața ambițiilor climatice ale UE.
Agricultura nu este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din UE. De fapt, emisiile totale din agricultură sunt echivalente cu mai puțin de două treimi din cele provenite din industria prelucrătoare sau din producția de energie.
În acest context, abordarea climatică a UE alimentează deja neliniștea socială rurală. De exemplu, mișcarea de dreapta FarmerCitizenMovement (BoerBurgerBeweging, BBB) este acum cel mai mare partid din Senatul olandez și din toate adunările provinciale, deși a fost înființat în 2019.
Iată și un avertisment pentru atitudinea blocului atunci când vine vorba de Europa rurală: experiența olandeză arată că disputele referitoare la planificarea centralizată a mediului pot, de asemenea, să exploateze sentimente mai largi de deconectare rurală.
Cum altfel ar putea Olanda – cu doar 50.000 de fermieri – să aducă aproape 1,5 milioane de voturi pentru BBB la începutul anului 2023? Extinzându-se cu mult dincolo de noțiunea simplistă a zonelor rurale legate direct de pământ, aceste mișcări au ca scop real reprezentarea celor care locuiesc în afara marilor orașe și care se simt excluși din procesul de elaborare a politicilor din capitalele naționale. Ele dau o voce locuitorilor din orașele mici care se simt amenințați de abordarea tot mai rigidă a guvernelor față de obiectivele sociale și de mediu.
Implicațiile politice în acest caz sunt evidente – ca și în Olanda, alegătorii din mediul rural vor părăsi partidele tradiționale pro-UE și se vor îndrepta către mișcări de protest mai largi, care au atitudini mult mai incerte față de Bruxelles. Va fi o trecere la un tip de euroscepticism mai vocal care, dacă nu este controlat, va slăbi în cele din urmă sprijinul general pentru agendele UE privind clima și biodiversitatea.
Acest lucru ar fi un dezastru atât pentru Europa urbană, cât și pentru cea rurală.
În 2018, vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, a prezidat un raport privind subsidiaritatea, care a pledat pentru un nou mod de lucru care „să permită autorităților locale și regionale și parlamentelor naționale să contribuie mai eficient la elaborarea politicilor UE și la conceperea de noi acte legislative”.
UE trebuie să își reamintească acum propriul sfat, deoarece Bruxelles-ul este pe cale să piardă Europa rurală – iar vina este doar a sa.
Autor: Eoin Drea, sursa: politico.eu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
