Skip to content
Societate

Polițist condamnat pentru trafic de minore, despăgubit. A făcut râie în pușcărie

Un fost polițist din Timisoara, arestat în urmă cu 4 ani în dosarul “minore pentru VIP-uri″, trebuie să primească 12 mii de lei despăgubire, de la statul român, informează stirileprotv.ro.

Instanța a decis că a fost ținut în condiții improprii în arest. Ovidiu Giţan, fost polițist la rutieră, a reclamat că pe perioada arestului nu avea acces la lumină, camerele erau mici și cu igrasie, iar instalaţiile sanitar-igienice vechi. Mai mult, bărbatul a acuzat că din cauza saltelelor vechi a suferit o alergie puternică, ulterior fiind diagnosticat cu scabie.

Sentinţa, care nu este definitivă, a fost decisă de magistrații Judecătoriei Timişoara. În 2015, rețeaua de prostituție din care facea parte polițistul a fost destructurată. În aceasta erau implicate multe persoane cunoscute sau cu funcții, printre care judecătorul Nicolae Tomuş, DJ-ul Gino Manzzoti și fostul soţ al Brigittei Sfăt, Ovidiu Torj.

Potrivit procurorilor DIICOT, poliţistul Ovidiu Giţan, agent la Poliţia Rutieră, racola fete pe care le plasa clienților rețelei. Giţan a primit doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare după ce şi-a recunoscut faptele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *