Skip to content
Caraș-Severin Știri locale

Poliţist din Bocşa, rănit de un şofer cu Ferrari la un control în trafic

Facebook

Un polițist din Caraș-Severin a ajuns la spital după ce, în timp ce dirija traficul, a fost lovit de un șofer care conducea un bolid de lux. Joi după-amiază, Inspectorul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că un polițist din cadrul Poliției Orașului Bocșa care dirija traficul rutier pe raza de competență a fost acroșat de un autoturism care a refuzat să se conformeze solicitărilor polițiștilor.

Autorul faptei este un şofer de 42 de ani, din Reşiţa, el fiind condus la sediul poliţiei pentru cercetări şi dispunerea măsurilor legale. „Din verificările efectuate s-a stabilit că poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire autoturismului în cauză, acesta ar fi încetinit, apoi ar fi accelerat din nou, moment în care l-ar fi acroşat pe agentul de poliţie care se afla lângă maşina acestuia, solicitându-i conducătorului auto să oprească autoturismul şi să prezinte documentele pentru control„, a menţionat sursa citată.

După producerea incidentului, un coleg al poliţistului, aflat în dispozitivul de menţinere a ordinii publice, a executat trei focuri cu armamentul din dotare, autoturismul fiind oprit după aproximativ 400 de metri de către un alt echipaj de poliţie.

Poliţistul rănit a fost transportat la spital în vederea examinării şi acordării asistenţei medicale. Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru dispunerea măsurilor legale. Totodată, a fost informată unitatea de Parchet competentă, pentru a dispune desemnarea unui procuror care să coordoneze ancheta, a precizat IPJ Caraş-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *