Skip to content
Europa

Polițiști români, în misiune în stațiunea bulgară Bansko

liberinteleorman.ro

Șase poliţişti români participă, pe durata sezonului rece, la o misiune în staţiunea bulgară Bansko. Rolul lor este de a participa la acţiunile de păstrare a ordinii şi siguranţei publice, de a oferi sprijin autorităţilor din Bulgaria în anchetele în care sunt implicaţi cetăşeni români, dar şi de a oferi sprijin turiştilor români aflaţi în Bulgaria.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 decembrie 2018 – 15 martie 2019, şase poliţişti români, cunoscători ai limbii bulgare, au fost desemnaţi să desfăşoare activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.

Poliţiştii români vor acţiona, în trei serii, fiecare de câte 30 de zile, acordând sprijin colegilor bulgari, atât pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, cât şi pentru a intermedia relaţionarea turiştilor români cu autorităţile bulgare”, a transmis luni, Poliţia Română, informează news.ro

De asemenea, poliţiştii români vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale care ar putea fi comise de cetăţenii români şi vor sprijini autorităţile din statul vecin la stabilirea identităţii persoanelor de cetăţenie română.

În plus, poliţiştii români vor realiza misiuni operative, în colaborare cu structurile de aplicare a legii din Republica Bulgaria, şi vor sprijini anchetele în derulare prin schimb de date şi informaţii cu caracter operativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *