Poliţiştii au confiscat, în perioada 26 aprilie – 16 mai, peste 1,8 milioane de ţigarete

Sursa foto: thewest

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice a Poliţiei Române au efectuat, în perioada 26 aprilie – 16 mai 2024, şapte acţiuni de amploare, iar în dosarele penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracţiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 20.000.000 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 1.834.412 ţigarete, un kilogram de tutun vrac, 336.183 de lei, 29.040 de euro, 644 de litri de alcool şi alte bunuri, în valoare de 5.542.125 de lei

„Astfel, în perioada 26 aprilie – 16 mai 2024, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 90 de mandate de percheziţie domiciliară şi 42 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 23 de persoane. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 20.930.552 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 1.834.412 ţigarete, un kilogram de tutun vrac, 336.183 de lei, 29.040 de euro, 644 de litri de alcool şi alte bunuri, în valoare de 5.542.125 de lei”, arată comunicatul de presă al Poliţie Române.

De exemplu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au pus în executare 49 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Călăraşi, la locuinţele unor persoane bănuite de colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea şi comercializarea de ţigări provenite din contrabandă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: