Poliţiştii au depistat în luna martie 866 de minori dispăruţi

Sursa foto: Facebook / Politia Romana

Poliţiştii de investigaţii criminale au depistat, în luna martie, 866 de minori care fuseseră daţi dispăruţi, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

„În luna martie, în urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii de investigaţii criminale, au fost depistate 1.301 persoane dispărute, 866 fiind minore”, se precizează într-un comunicat al IGPR transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, perioada 1 – 31 martie, în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 310 persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 235 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 36 – mandate de arestare preventivă.

Totodată, au fost depistate 26 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare, pentru şapte fiind dispuse sentinţe penale de internare în unităţi medicale de specialitate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: