Skip to content
Societate

Polițiștii cu ”atitudine de mafioți” de la Secția 16. Lucian Mîndruță: Sunt convins că nu aveau curaj să atace doi membri din clanul Duduianu

psnews.ro

Într-un interviu pentru PS News, jurnalistul Lucian Mîndruță susține că un factor determinant în atitudinea celor nouă agenți de poliție din cadrul DGPMB de la Secția 16 Poliție care au sechestrat și torturat doi cetățeni este legat și de faptul că factorul politic „nu este împotriva acestor manifestări”. ”Politicienii și-a dorit ca instituțiile de forță să fie de partea lor și să îi ajute să își exercite atitudinea de stăpâni față de români”, spune ziaristul.

”Trebuie un test de inteligență la intrarea în poliție și unul psihologic, dar pe bune făcut, pentru că oamenii aceștia cu profil de brute nu trebuie să intre într-o organizație unde ai arma la îndemână și posibilitatea de a aplica violența legală asupra cetățenilor. Cred că asta ar trebui să schimbe soluțiile de admitere pentru aceste instituții. În acest moment, dacă poate să intre un astfel de personaj, cu un astfel de profil uman, este total greșit. Ar fi trebuit să îi detectăm pe acești cetățeni.

De asemenea, ce de fel de atitudine este în interiorul acestei organizații față de cetățeni și față de drepturile lor?! Suntem stăpânii cetățenilor sau cetățenii sunt stăpânii noștri?! E o treabă absolut esențială de stabilit. Dacă oamenii aceștia au sentimentul că sunt mai importanți decât cetățenii, sau că sunt superiori, sau că au drepturi în plus față de cetățeni, înseamnă că avem o poliție încă rămasă la nivelul atitudinii de pe vremea comunismului, în care, într-adevăr, miliția era stăpâna cetățeanului și acționa în numele stăpânului suprem, care era partidul. Asta trebuie să schimbe.

Nu știu însă dacă factorul politic vrea și poate acest lucru pentru că, de multe ori, factorul politic în ultimii ani n-a fost împotriva acestei atitudini. Și-a dorit doar ca instituțiile de forță să fie de partea lor și să îi ajute să își exercite atitudinea de stăpâni față de români, deci trebuie ca factorul politic să își dorească să aibă această responsabilitate în fața cetățenilor, mult mai evidentă și mai clară”, spune jurnalistul.

Acesta susține că România are nevoie de „poliție cu autoritate”, dar nu cu „atitudine mafiotă”, ca în cazul agenților de poliție din București ce au sechestrat doi cetățeni.

„Nu e atacată întreaga poliție română, dar cred că, în primul rând, Poliția Română ar trebui să aibă o atitudine față de aceste cazuri particulare și nu să se simtă solidară cu ele, să accepte, „da, putem să vă criticăm, și puteți și voi să criticați astfel de atitudini în poliție”.

Nimeni nu atacă în întregime poliția, avem nevoie de poliție cu autoritate, dar avem nevoie și de poliție cu niște repere morale. Acești oameni care au bătut niște cetățeni care le făceau o observație absolut corectă că nu respectă ei înșiși legea nu reprezintă poliția, aia e o mafie în uniformă, o mafie psihologică, că nu făceau ei parte dintr-o mafie. Este o atitudine mafiotă. Noi chiar ne dorim poliție mai puternică pentru că la Onești ar fi trebuit să fie o poliție mai puternică, mai energică.

În lupta cu lumea interlopă de asemenea ne trebuie o poliție mai puternică. Asta nu înseamnă că poliția trebuie să fie mai timorată sau mai timidă, dar trebuie să aibă niște repere morale: cu cine sunt mai ferm, cu ăia mai slabi sau cu ăia puternici care deranjează societatea?! Sunt convins că nu aveau curaj să se comporte la fel dacă erau doi membri din clanul Duduianu, dar au găsit niște oameni mai slabi ca ei și asta arată și nivelul de caracter. Genul ăsta de caractere nu are de ce să intre într-o organizație care îți dă pistol, trebuie să găsim un om mai bun de atât în momentul în care ai un pistol în mână și puterea de partea ta”, spune Mîndruță.

Despre tragedia care a avut loc în Onești, jurnalistul susține că incompetența și lipsa de pregătire a agenților care au intervenit în cazul celor doi muncitori luați ca ostatici și omorâți ulterior reprezintă motivul pentru care cei doi nu au mai avut nicio șansă în fața criminalului.

„La Onești a fost catastrofă. Ai o luare de ostatici cu cuțitul și tu nu reușești să îi salvezi pe cei doi ostatici?! Este absolut de neimaginat.

Problema este lipsa de proceduri, de antrenament și de curaj a celor care erau implicați în acest caz. De asemenea, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva la Onești și noi nu suntem în stare să facem față evenimentelor noi sau situațiilor noi apărute, pentru că asta era o situație nouă, și dacă te uiți în dicționar la definiția inteligenței, aceasta nu înseamnă abilitatea de a jongla cu numere, concepte sau cifre, inteligența este abilitatea de a te adapta la o situație nouă și asta a fost o situație nouă la care nimeni nu s-a adaptat. Au picat testul esențial.

Nimeni nu se gândea că s-ar putea întâmpla asta într-un oraș mic ca Oneștiul. Am văzut că oamenii râdeau despre asta, li se părea amuzant, și într-adevăr era. Cine stă să ia ostatici și după aia să îi mai și omoare în Onești?! E un orășel mic, liniștit, fără probleme, dar tocmai de aia avem poliție ca ea să fie pregătită pentru situațiile care pot apărea”, a conchis Lucian Mîndruță.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, mercuri seară, că 9 poliţişti sunt urmăriţi penal în dosarul de tortură şi lipsire de libertate în mod ilegal, opt dintre aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Agenţii au sechestrat două persoane pentru că le-au reproşat că nu poartă masca de protecţie, iar una dintre victime a fost lovită repetat. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a comentat cazul şi a afirmat că nu este permis ca un poliţist să aibă o astfel de atitudine.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *