Poliţistul care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţst a fost destituit. Explicaţiile MAI

Sursa foto: X

Poliţistul Valer Kovacs, cel care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţist, a fost destituit.

„Măsura disciplinară a fost luată conform prevederilor legale, după parcurgerea tuturor paşilor procedurali, la propunerea Consiliului de disciplină, constituit la nivelul instituţiei”, anunţă MAI

Conform Raportului de cercetare prealabilă, în esenţă, în cadrul cercetării prealabile, s-a reţinut faptul că, în intervalul iunie 2022 – martie 2024, cel în cauză a distribuit în spaţiul public, utilizând mai multe conturi pe diferite platforme de socializare, dar şi prin participarea în cadrul unor emisiuni TV, conţinut audio-video, care, prin mesajul şi afirmaţiile făcute, a adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul lor (magistraţi etc.), a exprimat opinii contrare intereselor României sau preferinţe politice, a încălcat obligaţia de a respecta confidenţialitatea datelor dobândite în timpul serviciului, a difuzat materiale care au instigat la indisciplină, a fost lipsit de respect faţă de colegi sau alte persoane şi nu a asigurat informarea corectă a cetăţenilor, precizează MAI.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: