Skip to content
Societate

Polițistul suspectat că a amenințat-o pe ziarista Emilia Șercan, acuzat de șantaj și pus sub control judiciar

Emilia Șercan (foto: b1.ro)

Gheorghe Adrian Bărbulescu, ofiţerul din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” suspectat că ar fi ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, a fost pus, joi, sub control judiciar de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de şantaj, informează DNA.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de joi, faţă de Gheorghe Adrian Bărbulescu, ofiţer de poliţie în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Procurorii anticorupţie notează că, în seara de 15 aprilie, Gheorghe Adrian Bărbulescu ar fi transmis unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, la numărul personal de telefon al acesteia, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie ”A.I. Cuza” au obţinut titlul de doctor.

Potrivit DNA, Bărbulescu ar fi ameninţat-o pe jurnalistă că, în caz contrar, aceasta „va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *