Skip to content
Politică

Politologul Cristian Pîrvulescu arată care este adevărata miză a scandalului din jurul lui Augustin Lazăr

Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că acuzațiile recente privind activitatea de dinainte de 1989 a procurorului general trebuie privite într-un context mai larg al bătăliei pentru controlul justiției și că, totodată, era nevoie de o atitudine mai promptă a lui Augustin Lazăr.

 “Este vorba de o încercare de decredibilizare într-un context mai larg, în care atacurile împotriva independenței procurorilor și a statului de drept sunt din ce în ce mai clare, sistematice și urmăresc până la urmă controlul politic asupra justiției. Iată de ce ar fi fost nevoie de o atitudine mai curajoasă , în ceea ce privește comunicarea  din partea  domnului Lazăr. Acum, cei care îl susțin pe procurorul general se vor declara probabil satisfăcuți, cei care nu-l susțin vor considera în continuare că există suspiciuni”, a declarat politologul pentru PSnews.

Analistul crede că situația trebuie privită în contextul depunerii candidaturii pentru acest al doilea mandat, dar și în contextul candidaturii europene a Laurei Codruța Kovesi, protejată de Augustin Lazăr după ce a fost schimbată de la conducerea DNA.

”Toate aceste lucruri trebuie puse în contextul larg. Nu e vorba doar de candidatura lui Lazăr. În plus, actualul ministru al Justiției și chiar viitorul ministru, în cazul în care Tudorel Toader nu va mai fi în funcție, nu îl va susține pe Lazăr pentru o nouă funcție de procuror general. Atacul nu este atât împotriva procurorului Augustin Lazăr, cât mai ales este vorba de o încercare de confiscare a opiniei publice sau a unei parți a opiniei publice care susține idei liberale. Este evident că vorbim despre un atac politic cu scopul de control al instanțelor, al justiției și în special al parchetului”, a conchis Cristian Pîrvulescu.

Zilele trecute, procurorul general Augustin Lazăr a făcut primele declaraţii pe tema activităţii sale dinainte de Revoluție, de la Penitenciarul Aiud. Acum aproape o săptămână apăreau informații conform cărora, în calitate de preşedinte al Comisiei de liberări condiţionate, Augustin Lazăr a dat aviz negativ eliberării anticipate în cazul deţinutului politic Iulius Filip.

Procurorul general a susținut că nu a fost ofiţer, subofiţer sau colaborator al fostei Securităţi și că nu a instrumentat dosare penale vizând fapte împotriva regimului comunist. El consideră că aceste atacuri la adresa sa sunt determinate de depunerea candidaturii pentru al doilea mandat de procuror general. Augustin Lazăr mai apreciază că o eventuală demisie a sa nu ar fi în interesul societății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *