Skip to content
Politică

Politologul Cristian Pîrvulescu nu crede că moțiunea va duce la declanșarea anticipatelor: Matematic PSD are o majoritate fragilă

O moțiune de cenzură depusă de PSD în contextul asumării răspunderii de către Guvern pe alegerea primarilor în două tururi este puțin probabil să ducă la anticipate, consideră politologul Cristian Pîrvulescu. Însă șansele ca CCR să invalideze modificarea legislativă sunt mai mari, a explicat acesta, potrivit Mediafax.

La sfârșitul anului trecut, PNL și-a propus să accelereze, începând cu luna februarie, procedurile în vederea declanșării alegerilor parlamentare anticipate, pentru ca acestea să aibă loc până în aprilie sau mai.

Ideea anticipatelor este susținută în principal de președintele Klaus Iohannis, PNL și USR-PLUS.

Politologul Cristian Pîrvulescu nu crede că moțiunea va duce la declanșarea anticipatelor. Potrivit acestuia, există mai multe șanse ca CCR să declare neconstituțională asumarea răspunderii pe modificarea legislației electorale înainte de alegerile locale.

„Matematic, PSD are o majoritate fragilă, care, având în vedere vremea foarte friguroasă și bolile năpraznice care circulă, nu se întrunește, moțiunea nu trece. Cred că PSD se bazează pe CCR în mai mare măsură decât pe moțiunea de cenzură, deși este posibil și ca moțiunea să treacă. Însă, ALDE, deși ne-am fi așteptat să fie mult mai vocal, nu a manifestat nimic din punctul ăsta de vedere, rămân doar UDMR și PSD, care nu întrunesc un număr suficient de voturi pentru a putea garanta căderea Guvernului”, a declarat Cristian Pîrvulescu.

Profesorul a explicat că există precedente, în 2012, când Curtea a respins demersuri similare.

„Întrebarea este dacă va cădea sau nu la Curtea Constituțională asumarea răspunderii pe legea electorală. Părerea mea e că va cădea și din cauza deciziei 51 din 2012 și datorită majorității care există în momentul de față, care pare să încline mai degrabă într-o asemenea direcție, dacă iau în discuție numai partidele care au desemnat oamenii respectivi și care, în general, au votat într-o anumită direcție. Nu putem face predicții absolute, dar putem să spunem că există o mare șansă ca la CCR să fie invalidată modificarea pe același raționament ca cele două decizii din 2012. Lumea uită că nu a fost doar decizia 51, a mai fost și în vară când Crin Antonescu și Victor Ponta au încercat schimbarea legii la alegerile parlamentare și iarăși Curtea Constituțională a respins din același motiv, că nu se modifică legea cu un an înaintea scrutinului”, a spus Cristian Pîrvulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *