Skip to content
Politică

Politologul Cristian Pîrvulescu pune lupa pe decizia președintelui Iohannis: Referendumul nu va fi un exercițiu neutru la data alegerilor europene

Politologul Cristian Pîrvulescu a precizat, pentru PSNews.ro, că decizia președintelui de a convoca un referendum pe probleme de justiție nu reprezintă o surpriză, doar că acest demers nu va fi un exercițiu neutru.

“Domnul președinte Iohannis anunțase că va convoca referendumul, nu era niciun dubiu de altfel nici de săptămâna trecută, dar după întâlnirea de marți cu reprezentanții societății civile devenise o certitudine pentru că a confirmat în acea discuție. Ca urmare, reacțiile trebuiesc interpretate din perspectiva acestui anunț, din perspectiva faptului că pe 26 mai vom avea și alegeri europene și referendum pe justiție. Momentan avem o întrebare pe care nu o cunoaștem, dar care va trebui să fie suficient de simplă pentru a fi inteligibilă și totuși suficient de percutantă pentru a răspunde așteptărilor din partea societății românești.

Referendumul nu este un exercițiu neutru la data alegerilor europene. El poate avea drept consecințe creșterea sau scăderea numărului de participanți”, a declarat politologul.

Președintele României Klaus Iohannis a anunțat că referendumul pentru Justiție va fi organizat pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. Iohannis nu a precizat care va fi întrebarea de pe buletinul de vot de la referendum, însă a adăugat că este dreptul suveran al cetățenilor să decidă dacă „corupția va deveni politică de stat” în România.

„Este cert! Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă așa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa Justiției, declanșat de când a preluat guvernarea. De această dată, pesediștii vor să dea OUG prin care să modifice codurile penale. Golăneala PSD a depășit orice limită. Nu trec nici măcar 3 zile fără să dea ordonanțe. Nu este nici în spiritul Constituției, nu servește echilibrului democratic ca Guvernul să apeleze atât de des la ordonanțe de urgență.

Pesediștii trebuie să înțeleagă că Justiția nu este la bunul lor plac. Sunt principii extrem de simple în orice stat de drept și în orice democrație, sunt valori pentru care oamenii au ieșit în stradă și în decembrie ’89, și în ultimii doi ani. Este evident că PSD încearcă să ignore aceste adevăruri. Le dau o veste: nu o mai pot face. Justiția este o temă de interes național, iar cetățenii au dreptul suveran să decidă dacă vor sau nu să lase corupția să devină politică de stat”, a spus Iohannis.

În ultimele zile, Klaus Iohannis a avut mai multe întâlniri pe tema oportunității organizării referendumului: cu ONG-uri și societatea civilă, cu reprezentanții autorității judecătorești și ai asociațiilor profesionale ale magistraților, dar și cu liderul PNL Ludovic Orban.

Reprezentanții ONG-urilor au declarat, după discuții, că președintele s-a hotărât să organizeze referendumul pentru Justiție și le-a comunicat că a luat o decizie în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *