Skip to content
Politică

Politologul Ioan Stanomir, semnal de alarmă după audierile de la CCR: Opțiunea PSD în favoarea unor magistrați reconfirmă existența unor solidarități subterane

 

Politologul și specialistul în drept constituțional Ioan Stanomir a precizat, pentru PSNews.ro, că opțiunea social-democraților în favoarea unor magistrați pentru posturile de judecători la Curtea Constituțională a României nu face decât să confirme existența unor complicități de culise.

“Voi fi foarte scurt și direct. Cred că opțiunea Partidului Social-Democrat în favoarea unor magistrați ca membri ai Curții Constituționale nu face decât să confirme sau să reconfirme reactivarea solidarităților subterane din epoca Rodica Stănoiu, precum și existența unor noi complicități utile regimului Dragnea. Cred că lucrurile acestea sunt cât se poate de evidente”, a arătat politologul.

Comisia Juridică a Camerei Depuțatilor a adoptat, foarte rapid, marți dimineața, un raport favorabil pentru toți cei trei candidați la funcția de judecător al CCR. Pentru acest post s-au înscris șeful SIIJ, Gheorghe Stan, propus de PSD, deputatul PNL Ioan Cupșa și avocatul Vlad Ștefan, propus de USR.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a declanșat pe 23 aprilie procedura de numire a unui judecator la CCR în locul lui Ștefan Minea, căruia îi expira mandatul în data de 15 iunie.

Audierile de astăzi nu au fost lipsite de tensiuni, Opoziția criticând dur modul în care PSD a condus audierile candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale. Opoziția a criticat dur marți modul în care PSD a condus audierile candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu l-a acuzat pe președintele comisiei juridice, social-democratul Nicușor Halici, că a împiedicat opoziția să-i pună întrebări candidatului PSD pentru funcția de judecător CCR. Totodată, el a subliniat că audierea lui Gheroghe Stan, propus de PSD, arată desconsiderarea instituțiilor statului de către partidul condus de Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *