Politologul Pîrvulescu, după demisia lui Budăi: „Nu va fi singura!”

CRISTIAN PÎRVULESCU.
SURSA FOTO: INQUAM / ILONA ANDREI

Prima demisie de anvergură în scandalul azilelor de seniori, care a revoltat o ţară întreagă: ministrul Muncii, Marius Budăi, pleacă din Guvernul Ciolacu. „Este un gest de onoare pentru care-i mulţumesc. Este firească în orice democraţie”, spunea azi Ciolacu.

În exclusivitate pentru PS News, politologul Cristian Pîrvulescu a comentat:

„Demisia lui Budăi a venit târziu, deja scandalul s-a amplificat, imaginea Guvernului a fost grav afectată, deci şi imaginea partidului. Dacă ar fi demisionat mai devreme, lucrurile ar fi putut să fie relativ sub control. S-ar putea să nu fie singura demisie, s-ar putea să mai urmeze şi altele, pentru că, pe măsură ce zilele trec, apar tot mai multe informaţii care-l incriminează pe Budăi, făcea imposibilă menţinerea sa. A fost o slăbiciune a prim-ministrului Ciolacu, trebuia acţionat mai devreme.

Acum, în ceea ce-o priveşte pe doamna Firea, şi acolo, probabil că vor exista presiuni, dar poziţia ei este puţin mai importantă şi e mai puţin implicată în mod direct, nu are în gestiune şi acele servicii, nu a ridicat autorizaţia pentru Centrul de Resurse Juridice, deci probabil că va încerca să mai reziste, dar văd că şi acolo apar informaţii legate de sora sa, de încrengăturile politice.

Este posibil ca presiunea să fie foarte mare, dar asta o expune şi mai mult, pentru că doamna Firea intenţiona să candideze la Primăria Capitalei, dar acest scandal ar face imposibilă candidatura sa.

În ceea ce priveşte gestionarea crizei, măsurile luate au fost luate pentru „stingerea incendiului”. Problema e structurală şi nu poate fi rezolvată fără o schimbare semnificativă a modului în care funcţionează nu doar sistemul de servicii sociale, care sunt afectate de această goană după venituri fără niciun fel de limite, dar, în general, sistemul de politizare a funcţiilor de control îşi arată nu limitele, ci pericolul pe care-l reprezintă.

Au încercat să ne convingă că este o ipocrizie să avem funcţionari publici care nu răspund la comenzi politice, până la urmă, tot îi numesc. Ei bine, dacă nu înţeleg că e nevoie, înainte de toate, de profesionişti şi vor continua aşa, doar cu datoria de loialitate faţă de partid, situaţia se va agrava şi totul va duce la un succes eclatant al extremei dreaptă la alegerile de anul viitor”.

Context

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat din funcție în această dimineață, în scandalul căminelor groazei. Contactat de PS News, deputatul PNL Florin Roman a declarat că „e foarte bine că ministrul și-a dat demisia”  pentru că „erau probleme serioase pe zona domniei sale de competență”. Liberalul a punctat, în acest context, și așteptările pe care le are de la viitorul ministru al Muncii.

„Am avut o discuție dimineață cu dl ministru Budăi, care m-a anunțat că își depune demisia. Aceasta e reacția firească a unui decident politic într-o asemenea criză. E reacția firească în orice democrație consolidată a Europei”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul Ciolacu i-a demis deja pe șefii unora dintre instituțiile din subordinea lui Budăi, ca urmare a scandalului public.

 

Autor

  • Moldovan Roxana

    Are peste 20 de ani de experiență în presa print și online. Crede în puterea cuvântului scris. Recunoaște că e dependentă de știri și-i place să scrie și să citească reportaje și analize. La PS News, se axează pe scrierea de sinteze pe temele cele mai importante ale zilei.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL