Polonia cere de mulţi ani Germaniei compensaţii pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste din al Doilea Război Mondial, dar acum Varşovia a avansat o solicitare concretă care ar consta într-o plată din partea Berlinului de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez victimă a acestei ocupaţii şi care este încă în viaţă, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, preluat luni de agenţia EFE, transmite Agerpres.
Conform acestui cotidian, care citează Institutul Memoriei Naţionale de la Varşovia, un număr de 5.845.109 polonezi au fost ucişi, închişi sau deportaţi pentru muncă forţată în timpul ocupaţiei germane dintre anii 1939 şi 1945.
În decembrie anul trecut, premierul polonez Donald Tusk (foto) l-a îndemnat pe cancelarul german Friedrich Merz să ia mai repede o decizie privind „ajutorul umanitar” pentru victimele poloneze ale ocupaţiei naziste, întrucât vârsta înaintată a supravieţuitorilor nu permite amânări.
„Când am vorbit cu cancelarul (german) anterior, Olaf Scholz, în urmă cu doi ani, erau 60.000 de persoane. Acum au mai rămas 50.000. Trebuie să vă grăbiţi”, a spus atunci premierul polonez.
Fostul cancelar german Scholz declarase în 2024 că Germania se va strădui să adopte măsuri de sprijin pentru victimele poloneze supravieţuitoare ale agresiunii şi ocupaţiei germane dintre 1939 şi 1945. Dar el nu a precizat cifre, cel puţin nu public, pentru acest „gest umanitar”, pe care website-ul Onet l-a estimat atunci la aproximativ 200 de milioane de euro.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









