Polonia: Guvernul precedent a utilizat programul de spionaj Pegasus, indică un raport al Parchetului general

tastatura
Sursa foto: pixabay

Fostul guvern polonez, condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), a spionat câteva sute de persoane folosind software-ul israelian Pegasus, indică un raport elaborat de Biroul procurorului general al Poloniei şi adresat parlamentului, transmite marţi DPA.

Programul informatic israelian a fost utilizat pentru a monitoriza 578 de persoane în perioada 2017 – 2023, arată raportul citat.

În prezent, o comisie parlamentară de anchetă investighează dacă guvernul PiS, care s-a aflat la conducere până în decembrie anul trecut, a folosit Pegasus pentru a-şi spiona opozanţii politici.

Potrivit unor relatări din media poloneze, în prezent există indicii că guvernul PiS a folosit software-ul Pegasus şi pentru a monitoriza politicieni din rândurile sale.

Săptămâna trecută, ministrul justiţiei polonez Adam Bodnar a anunţat că 31 de oameni care au făcut obiectul unor acţiuni de monitorizare în care a fost folosit Pegasus vor fi citaţi ca martori de către Parchetul polonez.

Ulterior, eurodeputatul Krzysztof Brejza a anunţat că a primit o astfel de citaţie. Brejza este membru al Coaliţiei Civice, formaţiunea actualului premier polonez Donald Tusk.

În 2022 Jaroslaw Kaczynski, preşedintele PiS, aflat atunci la putere, a recunoscut că ţara sa a cumpărat acest soft de spionaj, dar a respins acuzaţiile conform cărora el a fost utilizat împotriva opoziţiei politice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL