Skip to content
Europa

Polonia interzice zborurile directe din 44 de ţări, inclusiv din România şi SUA, în lupta împotriva covid-19 şi scoate Rusia şi China de pe lista interdicţiilor

Twitter

Polonia interzice – începând de miercuri – zborurile directe provenind din 44 de ţări, între care Spania, Israelul şi România, cu scopul de a evita o intensificare a epidemiei covid-19, a anunţat marţi Guvernul polonez, relatează Reuters.

Statele Unite, Malta, Muntenegru, Mexicul, Brazilia, Argentina şi India sunt vizate, de asemenea, de această interdicţie, în timp ce Rusia şi China urmează să fie retrase de pe listă, scrie presa poloneză.

Varşovia ia această decizie în cadrul altor măsuri vizând o restrângere a vieţii sociale în regiunile cele mai afectate din Polonia, în contextul în care Guvernul încearcă să îndiguiască o răspândire a noului coronavirus, fără să recurgă la o izolare generalizată.

Polonezii pot, în schimb, să călătorească cu avionul în orice ţară – cu condiţia să folosească doar zboruri indirecte, prin ţări care nu figurează pe o listă cu interdicţii, precum Germania.

Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, a înregistrat oficial 67.922 de contaminări cunoul coronavirus şi peste 2.000 de decese din cauza covid-19 de la începutul epidemiei.

Autorităţile sanitare poloneze au anunţat marţi 550 de noi contaminări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *