Skip to content
Politică

Polonia, nouă anchetă privind accidentul aviatic în care a murit un președinte

O nouă anchetă cu privire la accidentul aviatic din 2010 în care au murit președintele Lech Kaczynski și zeci de oficiali polonezi a fost deschisă de către guvernul Poloniei, potrivit b1.ro.

Ancheta vine în contextul unor relații tensionate între Varșovia și Moscova.

Ministrul polonez al Apărării, Antoni Macierewicz, este de părere că cea inițială a fost plină de „erori” și „anomalii”.

Noua comisie de anchetă este alcătuită din 21 de membri, printre care se numără și ingineri și experți tehnici, precum și patru experți străini.

Ancheta inițială a fost efectuată de către Polonia și Rusia și a stabilit că accidentul, care a avut loc în Rusia, a avut drept cauze erori de pilotaj și condițiile meteorologice nefavorabile.

Fratele geamăn al fostului președinte, Jaroslaw Kaczynski, care în prezent se află în fruntea partidului de la guvernare, a sugerat că accidentul a fost, în realitate, un asasinat în care a fost implicat și președintele rus Vladimir Putin.

O parte semnificativă a elitei politice și militare din Polonia, inclusiv Prima Doamnă, șeful Băncii Centrale, comandanți și alte personalități se aflau la bordul avionului la momentul producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *