Skip to content
Politică

Polonia, Ungaria şi alte 3 ţări au pierdut prefinanţarea pentru PNRR. Siegfried Mureşan: Comisia nu va putea ignora legislaţia nici când va evalua reformele

Siegfried Muresan Inquam Photos / Octav Ganea

Europrlamentarul Siegfried Mureşan a anunţat că Bulgaria, Polonia, Ungaria, Olanda şi Suedia au pierdut prefinanţarea pentru Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din cauză că nu au avut proiectele aprobate de către Comisia Europeană până la sfârşitul anului 2021.

„Conform regulamentului european privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, fiecare stat membru al Uniunii Europene poate primi 13% prefinanţare din alocarea de care beneficiază prin acest mecanism pentru implementarea planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR).   Această prefinanţare putea fi virată statului respectiv după aprobarea PNRR-ul de Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene, însă numai până la 31 decembrie 2021”, a anunţat deputatul european.

Siegfried Mureşan, responsabil de implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă la nivelul ţărilor din UE, a transmis că statele care nu au avut PNRR-urile aprobate până la 31 decembrie şi, în consecinţă, nu au primit prefinanţarea, nu o vor primi nici în viitor, însă acestea vor beneficia de toată suma care li se cuvine, dacă îndeplinesc toate obiectivele asumate în cadrul planului agreat cu oficialii europeni. Europarlamentarul a subliniat că legislaţia nu va fi ignorată de către Comisie nici în viitor, când va trebui să evalueze reformele şi investiţiile pe care ţările trebuie să le implementeze.

„Dar un lucru este cert, aceste ţări nu vor beneficia de prefinanţare, fiindcă aşa prevede regulamentul european. Iar Comisia nu a putut să ignore legislaţia europeană în această etapă de plată a prefinanţării, aşa cum nu va putea ignora legislaţia nici în viitor, atunci când va evalua reformele şi investiţiile pe care statele membre trebuie să le implementeze pentru a primi tranşele de bani”, a mai spus acesta.

„Dar un lucru este cert, aceste ţări nu vor beneficia de prefinanţare, fiindcă aşa prevede regulamentul european. Iar Comisia nu a putut să ignore legislaţia europeană în această etapă de plată a prefinanţării, aşa cum nu va putea ignora legislaţia nici în viitor, atunci când va evalua reformele şi investiţiile pe care statele membre trebuie să le implementeze pentru a primi tranşele de bani”, a mai spus acesta.

Motivul pentru care cele cinci ţări nu au avut PNRR-urile aprobate

În cazul Ungariei şi Poloniei, aprobarea planurilor a fost amânată până la clarificarea problemelor privind statul de drept şi independenţa justiţiei, informează europarlamentarul.  În cazul Bulgariei, Olandei şi Suediei, planurile nu au fost depuse la timp pentru a fi aprobate până la finalul anului 2021.

„În Bulgaria, întârzierile în depunerea PNRR-ului au fost cauzate de instabilitatea politică internă, unde au existat trei guverne ce s-au succedat în ultimul an, iar fiecare guvern a încercat să modifice planul. În Suedia, schimbarea guvernului a cauzat, de asemenea, întârzieri în depunerea planului. Olanda nu a depus încă planul la Comisia Europeană”, a explicat Mureşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *