Polonia va adera la Parchetul European, a anunţat prim-ministrul polonez Donald Tusk

Sursă foto: Twitter (X) / Donald Tusk

Polonia va adera la Parchetul European, decizie ce va facilita, între altele, controlul asupra fondurilor europene acordate ţării, a anunţat miercuri prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează AFP.

Consiliul de miniştri a dat undă verde „pentru o notificare urgentă” de aderare, a declarat Tusk, la finalul unei reuniuni a guvernului său.

Această decizie „ar urma de asemenea să faciliteze obţinerea de fonduri europene, de o manieră mai rapidă, mai transparentă şi cu respectarea regulilor”, a declarat Tusk pentru presă.

Aderarea la Parchetul European s-a numărat printre promisiunile electorale ale forţelor pro-europene din Polonia înainte de alegerile din octombrie în urma cărora guvernul lor a fost format la mijlocul lui decembrie.

Precedentul guvern populist naţionalist al Poloniei respingea aderarea la Parchetul European, estimând că acesta s-ar putea amesteca în competenţele justiţiei locale şi limita astfel suveranitatea ţării.

În funcţiune din 2021, Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, cu procurori europeni delegaţi în statele membre, este însărcinat să ancheteze asupra infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale UE (fraudă cu TVA, deturnare de fonduri europene, corupţie, spălare de bani).

Până la ora actuală, 22 de ţări au aderat la Parchetul European. În afară de Polonia, alte patru ţări europene – Danemarca, Suedia, Ungaria şi Irlanda – refuzau să adere la această instituţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: