Skip to content
Europa

Polonia vrea mai multe trupe americane în Europa, în contextul războiului din Ucraina

pbs.org

Polonia ar saluta o creştere cu 50% a numărului militarilor americani în Europa, a declarat liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ), Jaroslaw Kaczynski, în comentarii date publicităţii duminică, în contextul în care Varşovia a făcut apel la impunerea de sancţiuni mai dure împotriva Moscovei după invazia din Ucraina.

Invadarea Ucrainei, pe care preşedintele rus Vladimir Putin o numeşte „operaţiune militară specială” pentru „demilitarizarea” şi „denazificarea” ţării vecine, a alimentat temerile privind securitatea în statele situate pe flancul estic al NATO, notează agenţia de presă britanică.

Alianţa a răspuns prin creşterea prezenţei sale în regiune şi a anunţat luna trecută desfăşurarea a patru noi grupuri de luptă multinaţionale în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria. „Polonia ar fi încântată dacă americanii şi-ar spori prezenţa în Europa de la numărul actual de 100.000 de militari la 150.000 în viitor, din cauza agresivităţii în creştere a Rusiei”, a declarat Jaroslaw Kaczynski ediţiei de duminică a cotidianului german Die Welt.

„Dintre aceştia, 75.000 de militari ar trebui să fie staţionaţi pe flancul estic, adică la graniţa cu Rusia; 50.000 de militari în statele baltice şi în Polonia”, a apreciat Kaczynski în interviu, care a fost publicat şi pe site-ul PiS.

Kaczynski a mai declarat că Polonia ar fi „deschisă” să găzduiască arme nucleare în ţară, dar că această posibilitate nu este deocamdată luată în calcul. Înainte de invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie, în Europa erau staţionaţi aproximativ 80.000 de militari americani, aminteşte Reuters, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *