Skip to content
Politică

UPDATE Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu la o casă din București

UPDATE 15.00

Incendiul care a izbucnit la aproximativ ora 13 în cartierul Bucurestii noi este aproape să fie lichidat.

Flăcările au cuprins în totalitate o casă și s-a extins la 2 mansarde.

Misiunea este ingreunată pentru ca mai multi hidranti din zona sunt nefunctionali

Știrea inițială

Pompierii din Capitală intervin, vineri, la un incendiu izbucnit la un imobil de pe strada Vacanţei. Focul s-a extins la încă o casă, lipită de prima, iar intervenţia pompierilor este dificilă din lipsa hidranţilor funcţionali.

Pompierii din Bucureşti au anunţat, vineri, că intervin la un incendiu izbucnit pe strada Vacanţei, la o casă cu parter şi anexe.

Focul s-a extins la o casă cu mansardă, lipită de cea în care a izbucnit focul.

”Din interior au fost scoase două butelii. Se încearcă alimentare din reţeaua de hidranţi, până acum au fost găsiţi şase hidranţi nefunctionali”, au transmis reprezentanţii ISU Bcureşti-Ilfov, potrivit news.ro
Potrivit acestora, focul se manifestă pe aproximativ patru site de metri pătraţi, fiind trimise 15 autospeciale de stingere, dar şi echipaje medicale şi autoscara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *