Pompierii luptă cu trei incendii de vegetaţie în vestul Turciei

Sursă foto: turkiyetoday.com

Pompierii luptă pentru a aduce sub control incendiile de vegetaţie declanşate în trei provincii din nord-vestul Turciei, conform unui anunţ făcut joi seară de ministrul agriculturii şi pădurilor Ibrahim Yumakli, care a adăugat că perspectiva este pozitivă, transmite Reuters.

Paisprezece avioane, 31 de elicoptere şi 265 de autoutilitare sunt folosite pentru stingerea incendiilor. La operaţiuni participă 1.400 de pompieri şi personal forestier, conform lui Yumakli.

Incendiile au izbucnit în districtul Eceabat din provincia Canakkale, în districtul Goynuk din provincia Bolu şi în districtul Gordes din provincia Manisa. Deocamdată nu este clară cauza acestor incendii.

„Pe toate cele trei fronturi lucrurile merg spre mai bine. Cu voia lui Dumnezeu, sper să vă aduc veşti bune mâine (vineri) şi să vă pot spune că toate cele trei incendii au fost stinse”, a declarat ministrul Yumakli.

Nicio zonă rezidenţială nu este ameninţată de aceste incendii, conform autorităţilor locale.

Guvernatorul din Canakkale, Omer Toraman, a anunţat că anumite cartiere din trei localităţi au fost evacuate ca măsură de precauţie, dar că zonele rezidenţiale nu sunt ameninţate. La fel, guvernatorul din Bolu, Erkan Kilic, a anunţat că trei sate au fost evacuate ca măsură de precauţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: