Skip to content
Politică

Ponta îi dă replica lui Băsescu după acuzațiile de spălare de bani

După ce Președintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Victor Ponta că ar fi spălat bani prin construcția casei de la Cornu, premierul a decis să îi răspundă șefului statului.

”Nu vreau să îi răspund, în următoarele 64 de zile până la alegeri. Nu cred că trebuie să îi fac jocul și să îi răspund lui Băsescu și să rămân într-o „zonă de mizerie” pe care peşedintele o foloseşte mai bine decât oricine altcineva”, a precizat premierul Ponta.

Întrebat de suspendarea inițiată de Tăriceanu, Ponta a explicat că ”orice zi mai puțin cu Traian Băsescu este un câștig pentru România. Dacă vom lua decizia suspendării lui Traian Băsescu, trebuie să facem o analiză să vedem să nu se mai întâmple ca în 2012. Dacă ne gândim la suspendare, de data aceasta trebuie să mergem la succes” a precizat șeful Guvernului.

”Băsescu este în campanie și va fi în campanie în continuare. Știți că eu am sesizat CCR pe motiv că Băsescu a facut campanie pentru PMP la europarlamentare, dar Curtea Constituțională a decis că domnul Băsescu face bine.

Nu o să regret niciodată decizia din 2012, îmi pare rău că nu am putut să ducem la capăt acea misiune.

La propagandă, Băsescu și oamenii săi sunt foarte buni. În 2012 îi spunea doamnei Merkel că nu există suspendare în Constituția României. Evident că mi-aș dori orice zi mai puțin fără Traian Băsescu și mai important decât orice este să nu existe un al treilea mandat al lui Traian Băsescu cu unul dintre cei pe care Traian Băsescu îi sustine, fie că e vorba de Elena Udrea, Monica Macovei sau Klaus Iohannis”, a adăugat Victor Ponta.

Cu privire la amenințarea lui Traian Băsescu privind deconspirarea unui prezidențiabil care ar fi ofițer sub acoperire, Ponta a precizat că ”sunt niște declarații din partea lui Traian Băsescu care au îngrijorează. Băsescu are ”avantajul” că poate să facă orice că pleacă, dar nu e chiar așa. Vreau de data aceasta cu dl. Constantin, cu dl. Tăriceanu să gândim ca la șah, nu doar o mișcare, ci trei sau patru înainte”, a precizat Ponta.

”Ideea că Băsescu pleacă așa fără să pățească nimic este o mare nedreptate.

Toate acestea sunt petardele de campanie ale lui Traian Băsescu, pe care le dă de obicei la colonelul Turcescu. Eu o să vorbesc despre proiectul de țară, în continuare. Orice încercare de a mă deturna, dacă am rezistat atâția ani, nu o să mă dau bătut în următoarele 64 de zile”, a conchis premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *