Ponta: Am nevoie ca toți miniștrii să vorbească engleză și franceză. Să fie eficienţi când merg la Consiliile Europene

Sursa foto: Victor Ponta

Duminică, Victor Ponta și-a lansat Programul Prezidențiale „România pe primul loc”. Acesta a vorbit și despre viziunea sa în ceea ce privește atribuțiile unui președinte de țară, în plan extern, dar și ale miniștrilor. 

Victor Ponta vrea ca toți miniștri care vor activa în viitorul Guvern să poată să se exprime fluent în franceză și engleză și să nu mai aibă nevoie de translator atunci când trebuie să meargă la întâlnirile Consiliului European. Așa a declarat acesta în cadrul evenimentului de lansare al programului prezidențial.

„În continuare cred că, la Consiliul European, președintele României și eu voi participa doar în măsura în care sunt teme de politică internațională și de securitate. În rest, va merge primul-ministru.

Da, îmi doresc să meargă un prim-ministru care nu vorbește cu translator. Nu există translator la Consiliul European și nu există nici frica de a te întâlni cu parteneri europeni, că aoleu, nu înțeleg ce spun.

E foarte important acest lucru și pentru președintele României, și pentru primul ministru, și pentru ministrul de Finanțe. E un ministru de Finanțe care vorbește foarte bine maghiară.

E în regulă. Da, am nevoie ca toți miniștrii să vorbească engleză și franceză, ca atunci când merg la Consiliile Europene să poată să fie eficienți”, a declarat Ponta, duminică, la conferința de presă de după evenimentul de lansare a programului electoral.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: