Skip to content
Politică

Ponta, atacat dur din PNL: E acuzat că încalcă legea

Premierul Victor Ponta este acuzat că  „nu își îndeplinește obligațiile legale” prin faptul că nu sunt organizate alegeri parțiale acolo unde au fost vacantate funcții publice, afirmă purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

PNL îi reamintește prim-ministrului Victor Ponta că, în acest moment, nu își îndeplinește obligațiile legale în funcția pe care o deține. Democrația nu este opțională și nu este nici subiect de trocuri sau negocieri politice.

Alegerile pentru locurile vacante de la toate nivelurile administrației locale și Parlamentului trebuie organizate conform legilor în vigoare, fără obiecții și amânări. Nu putem accepta o democrație de ‘interimate-permanente’, așa cum ne propun PSD și Victor Ponta. Prim-ministrul a depășit termenele legale. Nicio dezbatere politică nu le poate face pe acestea orientative. Victor Ponta continuă același stil de a guverna relativizând legile și aplicarea lor„, a declarat Ionuţ Stroe printr-un comunicat de presă al PNL, informează agerpres.ro.

Ionuț Stroe adaugă faptul că liberalii susțin îmbunătățirea cadrului electoral, solicitând un calendar „ferm” pentru Comisia comună a Parlamentului care dezbate pachetul legilor electorale.

PNL susține activ reforma legilor electorale și a făcut propuneri concrete și solide în cadrul Comisiei de specialitate. Lucrăm împreună cu partidele parlamentare la îmbunătățirea cadrului electoral care va putea fi utilizat, conform Constituției, de la alegerile locale din 2016. Aceasta nu permite însă ca aplicarea actualelor legi, oricare ar fi ele, să fie făcută după bunul plac și după interesele mici ale unui partid. PNL a solicitat public un calendar ferm pentru Comisia de Cod electoral astfel ca legile să fie aprobate la timp și să poată fi aplicate de la alegerile locale din 2016„, mai precizează sursa citată.

În acest context, liberalii solicită PSD și celorlalte partide parlamentare să „își asume ferm că vor respecta calendarul, pentru a nu depăși termenul de 12 luni anterior alegerilor din 2016, după care legea s-ar amâna încă patru ani”.

1 comentariu la “Ponta, atacat dur din PNL: E acuzat că încalcă legea

  1. sa nu se facă alegeri pana în 2016…….sunt prea mulți sau nu?????gorchiu și gașca portocalie spun ca-i alba dar în realitate e neagra și groasa…sa va fie rușine bai bleaga, vicleanul, Borceanu, puță, poc, cocoso, anastasos, corduneni, bliajnear, undreas, vasele, berceasos…. bai ce gasca curata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *