Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ponta candidează cu propunerea ”Ponta prim-ministru”: Mi-a mai spus un președinte că n-o să mă pună niciodată premier. Și m-a pus de două ori

psnews.ro

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Victor Ponta, președintele PRO România și candidat la Camera Deputaților, susține că partidul său nu îl va vota pe Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru.

„Nu l-am votat nici data trecută, l-au votat PSD-iștii. Noi la Cotroceni vom merge cu propunerea Victor Ponta prim-ministru. Toată lumea spune <<Nu o să te pună niciodată Iohannis prim-ministru>>, dar mă gândesc că mi-a mai spus un președinte că nu o să mă pună niciodată președinte, nu? Băsescu îl chema, și m-a pus de două ori prim-ministru chiar, și i-a fost bine și lui și României, au fost niște ani buni. 

Nu știu dacă mă va pune acum în decembrie. Să fim sinceri, cine se  gândea în 2016 că o să ajungă Orban prim-ministru, că nici măcar nu era parlamentar, șef de partid. Vor fi niște ani grei și problema numărul unu a domnului Iohannis și a României va fi economia”, spune Ponta.

De asemenea, acesta susține că dacă cele 5 măsuri ale planului de guvernare redactate de PRO România vor fi aplicate, atunci partidul va fi dispus să discute cu PNL, USR și PSD.

„Când vor înțelege că asta este problema numărul 1, criza sanitară sper că trece cu vaccinul, vor veni și vor discuta cu mine pentru că din cei trei propuși ca prim-miniștri, eu am cea mai multă experiență pe zona economică. Sunt dispus să discut cu toată lumea, cu PNL, USR, PSD. Să spun că noi avem 5 măsuri, nu am auzit pe nimeni că sunt proaste sau că sunt rele. Toată lumea spune că „sunt ale tale, dar nu pot să le laud”. Dacă vor susține cele 5 măsuri, suntem gata să votăm un Guvern care ne va scoate din criză”, a conchis președintele PRO România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *