Premierul, Victor Ponta, a afirmat, miercuri la RomâniaTV, că președintele Traian Băsescu este deranjat de OUG 45/2014 nu pentru că ar fi neconstituţională, ci pentru că Partidul Mișcarea Populară, condus de Elena Udrea, nu are grup parlamentar și nu va intra la tragerea la sorți pentru desemnarea reprezentaților în secțiile de vot, la alegeri.
„Haideți să vă explic ce-l deranjează pe domnul Băsescu în Ordonanța prin care nu am schimbat nimic din sistemul de alegere a președintelui ci, pur și simplu, la solicitarea Autorității Electorale Permanente am dat niște precizări pentru ca să nu mai fie atâtea contestații. Și în această precizare se prevede foarte clar că au, obligatoriu, reprezentanți în Secțiile de vot toate partidele parlamentare care au grup parlamentar. Ori, PMP-ul doamnei Udrea nu are grup parlamentar și o să intre la tragerea la sorți. Domnul Băsescu face o conferință de presă și acuză o lege de neconstituționalitate doar ca să-i facă o plăcerea doamnei Udrea, că nu are grup parlamentar, dar nu e treaba mea asta. Grup parlamentar au cei care au participat la alegeri, are PNL-ul, are PDL-ul, are PC, UDMR, ca să înțelegeți la ce nivel s-a ajuns. Trebuie să schimbăm o lege ca să-i placă doamnei Udrea”, a declarat Victor Ponta.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News