Premierul Victor Ponta a fost întrebat de către jurnaliști cum le recomandă social-democraților să voteze în cazul cererii privind încuviințarea urmăririi penale pe numele celor nouă miniștri inculpați în dosarul Microsoft.
„Am vorbit și bineînțeles că se fac toate procedurile și nimeni nu se va opune în nici un fel. În cadrul procedurile fiecare își va spune punctul de vedere. Eu știu că acești oameni, doamna Ecaterina Andronescu și domnul Dan Nica au trăit o viață întreagă cu un prestigiu neștirbit și e dreptul lor să își spună punctul de vedere. Eu știu despre neregulile făcute de domnul Funeriu și domnul Vreme pentru că a fost raportul Corpului de Control al Prim-ministrului la acea vreme. Dacă vă spun că votez pentru (n.r. în cazul lui Valerian Vreme) o să spuneți că mă răzbun politic pe domnul Vreme. Nu cunosc aceste fapte decât prin natura atribuțiilor de servici, ceea ce mi-a prezentat Corpul de control”, a declarat Ponta.
DNA cere încuviințarea urmăririi penale pe numele a nouă miniștri inculpați de trafic de influență, spălare de bani, abuz în serviciu, dare și luare de mită în dosarul Microsoft.
Printre miniștri se află Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Dan Nica, Petru Șerban Mihăilescu, Athanasiu Alexandru, Adriana Țicău, Valerian Vreme, Sandu Gabriel și Tănăsescu Mihai Nicolae.
SA aiba grije ca vine MCV si sa nu arunce vina pe Basescu ca nu mai tine